Modificari la noile reguli pentru pescuitul recreativ

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a ținut un briefing de presă la sediul MADR unde a vorbit despre subiectul legat de regulamentul de practicare a pescuitului recreativ în condiții de siguranță și de limitare a efectelor pandemiei. 

„Trebuie spus încă de la început că este un ordin comun al Ministerului Agriculturii și al Ministerului Sănătății care impune niște reguli, niște rigori tocmai pentru a limita răspândirea pandemiei și că a fost făcut cu consultarea administratorilor amenajărilor piscicole”, a subliniat Adrian Oros.

Este vorba despre un alt ordin care a plecat de la Ministerul Agriculturii spre avizare la Ministerul Sănătății, în care au fost reformulate câteva din articolele vechiului ordin, de acum doua zile (vezi aici).

„Și anume, s-a scos obligativitatea ca administratorii să impună interzicerea socializării. Apoi, administratorii vor permite prezența vizitatorilor în perimetrul locului de pescuit. De asemenea, din obligațiile pescarilor recreativi s-au scos acele articole care se refereau la evitarea socializării cu alți pescari, purtarea măștilor până la momentul accesului în perimetrul locului de pescuit și au rămas ca pescarii să aibă obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat și să respecte cu strictețe regulamentul amenajări piscicole, urmând ca cei care gestionează menajerele piscicole să își stabilească prin regulament care sunt regulile în interior. De asemenea s-a eliminat păstrarea distanței de minim 1,5 m între pescarii recreativi și evitarea oricărei forme de socializare cu alți pescari recreativi participanți în aceeași zonă de pescuit”, a declarat Ministrul Agriculturii Adrian Oros. 

Acestea sunt schimbările propuse de MADR pentru ordinul care a plecat azi dimineață, 04 aprilie 2020, spre Ministerul Sănătății.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.