Veste buna pentru crescatorii de porci! S-a aprobat schema de ajutor cu un buget de UN MILION LEI

crescătorii de porci

Programul de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa continuă și în acest an. În ședința de Guvern din data de 7 mai 2020 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020 – 2022, precum și a unor măsuri de aplicare a acesteia.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2020 este de 1.000.000 lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020.

Prin actul normativ aprobat se urmărește încurajarea crescătorilor de animale de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, în vederea măririi numărului de animale de reproducție deținute, precum și a numărului de produși valorificați de la acestea, cu scopul creșterii efectivelor de porci din rasele Bazna și Mangalița, la nivel național.

Astfel, se are în vedere acordarea unui sprijin de 1.200 lei/cap scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/cap de scroafă/an la o greutate de minimum 8 kg/cap, cu obligativitatea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute în proiect.

Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv:

a) producătorilor agricoli PFA, II și IF;

b) producătorilor agricoli persoane juridice.

Conform datelor de la Agenția Națională pentru Zootehnie, la această dată sunt înscrise în  Registrul Genealogic un număr de 1030 capete scroafe din rasele Bazna și Mangalița, dintre care 316 capete scroafe sunt deținute de persoane juridice, II, IF, PFA, iar un număr de 714 capete scroafe sunt deținute de persoane fizice care își pot schimba forma de organizare și pot deveni eligibile.

Odată cu intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă HG nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc”, precum și art. II din Hotărârea Guvernului nr. 519/2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2018.

Contractele încheiate în baza Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.