Valeriu Tabara: Din 1994 avertizam ca avem de-a face cu „Generalul Seceta”. Trebuie sa regandim intregul sistem

Valeriu Tabără

În vremuri disperate cum sunt acestea pentru fermierii români, din cauza secetei care a distrus culturile pe teritoriul întregii țări, trebuie să recurgem la specialiști pentru a ne oferi soluțiile. De aceea, realizatorul AGRO TV Ovidiu Ghinea l-a avut invitat la ”Agricultura la Raport” pe președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu – Șișeșți” (ASAS), Valeriu Tabără. Acesta a vorbit despre problema secetei din agricultura românească, una pe care fostul ministru al Agriculturii o prevedea cu mult timp în urmă.

”Este pentru prima dată după câțiva ani buni când extensia secetei, mai ales a celei pedologice, este pe o suprafață foarte mare din țară. Dacă vă amintiți, anul trecut spuneam într-un interviu că în mod obișnuit, în ultimii ani, cam 70% din teritoriul României este afectat de aceste perioade de secetă mai lungi sau mai scurte. Din păcate, intervalul acesta de timp crește de la un an la altul. Este ceea ce avertizam încă din 1994, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale, atunci când discutam despre ce înseamnă necesarul rezervei de stat a României și anumite măsuri pe care trebuie să le ia țara noastră. Enumeram atunci doi factori pe care trebuie să-i avem în vedere. Se prefigura atunci marea instabilitate din Peninsula Balcanică, cu riscurile de rigoare din această zonă și mai spuneam atunci că noi avem de-a face cu ”Generalul Secetă”, care se manifestă la 8-10 ani, pe suprafețe mai mici sau mai întinse. 

Este o problemă mare și cred că ea trebuie să fie prioritară, pentru că nu trebuie să amânăm foarte mult dacă nu vrem să ajunge într-o situație grea legat de ceea ce înseamnă producția agroalimentară și siguranța națională a României. După această perioadă, lucrurile trebuie văzute și reorganizate pe alte făgașe, alte ținte, alte obiective, care să ofere în primul rând mai multă siguranță celor care produc produsele agroalimentare, dar și ceea ce înseamnă structurile comerciale și de piață.

Mie mi se pare o mișcare prea slabă a instituțiilor Ministerului Agriculturii din teritoriu. Nu se poate să stai închis că n-ai voie să iei legătura cu fermierii că e pandemie. Este deschisă activitatea pentru fermieri, iar oricare dintre structurile Ministerului Agriculturii se încadrează la categoria fermieri. Nu poți să lași 2 luni de zile, să nu atenționezi asupra situației în care se găsesc județele Constanța și Tulcea. Pe de altă parte, cred că trebuie să regândim întregul sistem de principii privind irigațiile”, a declarat Valeriu Tabără în exclusivitate pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.