Microbul ucigaș riscă să perturbe lanțul de producție la nivel național, iar ultima redută care a rămas în picioare pare să fie agricultura. Așa cum cei din sistemul sanitar sunt în prima linie și se luptă pentru viața fiecărui cetățean, așa și fermierii sunt la datorie pentru a asigura hrana întregii națiuni.
Într-un interviu acordat publicației locale Zi de Zi, Tiberiu Ștef, directorul Agrom-Ro a făcut o radiografie a situației agriculturii românești, în contextul actulei crize numită Covid-19.
,,Nu credeam vreodată să apuc să trăiesc astfel de zile de o bulibășeală totală. Văd o situație extrem de complicată, pentru că deja lucrurile au început să se complice pentru agricultură. Aici mă refer în special la faptul că ar fi trebuit să fie o perioadă în care statele membre UE să-și pregătească planurile naționale strategice și să înceapă discuțiile cu Comisia Europeană. Lucrul acesta era mai indicat să fie făcut în momentul în care ar fi apărut regulamentele europene care se ocupă cu aplicarea politicii agricole comune, care nu s-a putut face deoarece nu au stabilit bugetul. Au fost probleme legate de Brexit, au fost tot felul de negocieri, ba nordul vroia să taie, ba sudul dorea mai mult. În plus, e și această ambiție a Uniunii Europene ca până în 2050 tot teritoriul UE să fie neutru din punct de vedere al nivelului de poluare, și aici mă refer la Pactul Ecologic European – Green Deal. A fost o perioadă în care Comisia Europeană, statele membre trebuiau să se implice. Acesta ar fi un aspect.
Există se pare o meteahnă de-a noastră românească. Noi nu vrem să ne aplecăm asupra unor lucruri gândite de alții înainte, care le-au previzionat, planificat și programat prin tot felul de programe, inclusiv proiecte. Nu, la noi vine o altă trupă, se aruncă totul deoparte, nu e nimic de treabă, nu e nimic ca lumea, și se merge pe ideea: ”lasă că facem noi”. La acest ”noi”, după părerea mea, nici nu știu câte prune au în gură, darămite să mai emită pretenții de a gândi niște lucruri pe termen lung.
Trebuie să vedem ce ar putea aduce bun, într-un final, toată această epidemie. Mă gândesc la faptul că poate oamenii vor avea mai mult timp de reflecție și se vor gândi că dacă nu se vor organiza, în special sub spectul economic, în societăți comerciale, asociații sau cooperative, practic vor dispărea. Am avut vreme câteva zile să mă tot uit pe internet, și am observat că toată lumea urlă: cine vine să ne ia ceapa, cine vine să ne ia mielul, cine vine să-mi ia brânza sau cine vine să-mi ia ouăle. Culmea e că suntem într-o perioadă în care dacă erau puse la punct anumite lucruri, se putea rezolva anumite aspecte legate de aprovizionarea cu alimente. Prin faptul că oamenii nu sunt organizați, nici nu poți procura cum trebuie alimente, nici nu poți respecta anumite cerințe, în special cele sanitar-veterinare. Sunt o mulțime de exemple de oameni, în țări unde Cronavirusul a început să facă mari pagube, și aici mă refer la Elveția. Sunt structuri locale agricole de tip comercial, și aici mă refer la cooperative, au găsit soluții de a livra alimente proaspete la persoane în vârstă și la cele cu diferite probleme medicale, în condițiile în care poți ieși din casă doar în cazuri de forță majoră.
Cert este că nu ne lipsea această perioadă, dar tot răul spre bine, ar putea ca toată această nebunie, poate e cinic ce spun acum, să ofere o șansă, în special celor tineri, cei care au cât de cât un pic de experiență în agricultură, indiferent de ramura în care se mișcă, faptul că nu mai merge cum a fost. Pentru mine e clar, nu știu dacă mai apuc eu acele vremuri, dar ce a fost nu mai poate fi” a afirmat Tiberiu Ștef, directorul Agrom-Ro.