VIDEO Fermierul care își hrănește vacile cu pepeni – Care sunt motivele

În această perioadă toridă, se pare că pepenii sunt la mare căutare nu doar în rândul oamenilor, ci și al animalelor. Aceasta este situația, cel puțin, în ferma lui Cornel Ciocan din județul Olt.

Fermierul deține 250 de bovine din rasa Angus, genetică pură pe care a adus-o din Germania. Își produce singur toate furajele de care are nevoie, iar ținând cont de faptul că produce și pepeni, a decis să implementeze aceste fructe și în alimentația vacilor. Rezultatele, după spusele sale, sunt foarte bune, iar animalele mănâncă pe nesăturate.

”De când cultivăm pepeni, avem și zootehnie tot de atunci și am încercat să le dăm și lor pepeni, iar gustul dulce chiar le-a făcut bine și se bat pe acest desert. Calitatea a doua o fructifică, zic eu, foarte bine. E și dulce, și răcoros. (…) Se cunoaște și la sporul în greutate și, știți cum e, ca la om, trebuie să fie și mâncarea un pic diversificată, să-i mai schimbi un pic meniul”, a spus Cornel Ciocan.

Obiectivul său este să ajungă la un efectiv de 500 de capete de bovine din rasa Angus, astfel încât să poată să producă în jur de o tonă de carne pe zi.

Mai multe detalii aflați din interviul video realizat de Ovidiu Ghinea:

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole