Utilaje agricole – anunț de ULTIMĂ ORĂ de la AFIR!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a demarat procesul de verificare și de eliminare a tuturor mașinilor, echipamentelor și utilajelor din Baza de date cu prețuri de referință (BDPR) care sunt echipate cu motoare care au normă de poluare sub Etapa V/ Tier V/ Stage V. Normele sunt stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/ 1628.

De asemenea, în acord cu noile angajamente asumate pentru implementarea Planului Național Strategic, AFIR va accepta includerea în BDPR doar a elementelor care au norma de poluare de minim Etapa V, se arată într-un comunicat al Agenției remis luni redacției AgroTV.

„Protecția mediului este o preocupare constantă pe care o avem în ceea ce privește investițiile pe care le sprijinim financiar și este strâns legată de strategiile pe care Uniunea Europeană le are în acest domeniu. Banii europeni aduc nu doar calitate, ci și tehnologii moderne care să țină cont de potențialul de afectare a naturii. Eliminarea echipamentelor, mașinilor sau a utilajelor cu norme de poluare depășite este esențială pentru protejarea mediului și a sănătății umane. În plus, acestea sunt adesea mai puțin eficiente, ceea ce înseamnă un consum mare de energie”, a precizat directorul general AFIR, George Chiriță.

În urma verificării fiecărui element, experții AFIR le vor șterge direct pe cele neconforme din Baza de date cu prețuri de referință și vor notifica traderii, în acest sens.

Baza de date cu prețuri de referință include în acest moment peste 41.000 de elemente distincte care pot fi consultate on-line pe www.afir.ro, fiind astfel un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR facilitează accesul solicitanților de fonduri europene la investiții, simplificând considerabil procedura de achiziție – beneficiarii pot achiziționa produsul dorit fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole