Suprafața dedicată culturii de porumb va scădea considerabil în 2025 față de anii trecuți, după ce foarte mulți fermieri au renunțat la a mai cultiva această plantă, din cauza secetei. Specialiștii estimează o suprafață redusă cu o treime față de media multianuală, terenul rămas fiind cedat în favoarea culturilor de toamnă precum rapița sau orzul, sau chiar unor culturi mai puțin obișnuite pentru țara noastră, cum ar fi sorgul.
Potrivit lui Cezar Gheorghe, expert în piața cerealelor, porumbul rămâne o opțiune viabilă doar în fermele care au acces la irigații, sau în zonele unde nivelul de precipitații este încă satisfăcător, precum Banatul, Transilvania, sau nordul Moldovei.
”România va avea maxim 1,75 milioane de hectare și poate pe undeva e mai bine. Pentru că noi, din tot ce însămânțam, circa 2,6 milioane de hectare, care erau ca o medie multianuală, nu intrau în circuitul comercial, nu se vedeau sub nicio formă, pentru că mergeau în subzistență, în autoconsum. Aici e o problemă de înlocuire, cu ce înlocuiești acel porumb. Vor rămâne fermele care au acces la irigații, fermele care sunt plasate în zone în care precipitațiile sunt îndestulătoare și nu au acest complex. Vorbim aici de nord-vestul României, vorbim de Transilvania, de zona Timișului, de nord-estul României, zona Moldovei”, a precizat Cezar Gheorghe, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.
În ceea ce privește prețul porumbului din acest moment, marfa se vinde la un nivel de aproximativ 210 euro/tonă în Portul Constanța.
”Porumbul trage și el în urma grâului, e factor de înlocuire – porumbul se înlocuiește cu grâul furajer și trage în sus prețul porumbului. Practic, ajungem la 208-210 euro/tonă în Portul Constanța, ceea ce este în regulă”, a mai spus Cezar Gheorghe, la AGRO TV.































