UMIDITATEA SOLULUI ESTE SATISFACATOARE PE APROAPE INTREG TERITORIUL

Aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 centimetri va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol, în cultura grâului de toamnă, arată prognoza agrometeorologică valabilă pentru perioada 23 – 29 ianuarie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform specialiştilor, izolat, în nordul şi nord-estul Moldovei, precum şi în centrul Dobrogei, se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată).

Totodată, pe fondul temperaturilor scăzute din aer şi sol, la culturile de toamnă se va menţine stadiul de repaus vegetativ, în cea mai mare parte a ţării. În semănăturile tardive, cerealierele de toamnă aflate în faza de răsărire şi insuficient călite vor prezenta vârful frunzelor brunificat (1-3 cm).

În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol.

La culturile de orz şi grâu, din cauza alternanţei îngheţ-dezgheţ la sol, izolat, va fi posibilă semnalarea fenomenului de ‘descălţare’ a plantelor.

În funcţie de data semănatului, culturile de orz şi grâu de toamnă vor parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), la nivelul întregii ţări. Sub aspect fenologic, rapiţa se va afla predominant în faza de înfrunzire (7-11 frunze), starea de vegetaţie a plantelor fiind în general medie şi slabă.

Speciile pomi-viticole îşi vor continua starea de repaus biologic în toate regiunile agricole.

În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările în câmp vor fi sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.

Din punct de vedere meteorologic, prognoza ANM relevă că, în următoarea săptămână, vremea mai rece de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire, aceasta devenind normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -10 şi 1 grad Celsius în primele zile, abaterile termice negative fiind de până la 3 grade Celsius, respectiv între -7 şi 3 grade Celsius, spre sfârşitul perioadei, limite apropiate de normele climatologice, la nivelul întregului teritoriu agricol.

În acest context, în majoritatea zonelor de cultură, temperatura maximă a aerului se va situa între -6 şi 7 grade Celsius, iar minima va oscila între -14 şi 0 grade Celsius, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni, producându-se îngheţ la sol. De asemenea, se întrevăd precipitaţii sub formă de ninsoare, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) în cea mai mare parte a regiunilor agricole, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului îndeosebi în zonele sudice şi sud-estice.

Citește și

Comentariile sunt închise