O mișcare uluitoare are loc zilele acestea în comerțul cu cereale, accentuând îngrijorările cu privire la securitatea alimentară.
Traderii americani de cereale Bunge şi Viterra au anunţat marţi că vor fuziona în cadrul unei tranzacţii de 18 miliarde de dolari, dând astfel naştere unuia dintre cei mai mari comercianţi de produse agricole din lume, transmite agenția Reuters, citată de AGERPRES.
Prin această tranzacție, acţionarii Viterra, o companie controlată de gigantul elveţian Glencore, vor primi 65,6 milioane acţiuni Bunge, cu o valoare de aproximativ 6,2 miliarde de dolari, plus aproximativ două miliarde de dolari în bani gheaţă. Totodată, Bunge va prelua datorii ale Viterra în valoare de 9,8 miliarde de dolari.
Mișcarea va aduce Bunge mai aproape de rivalii mai mari din comerțul cu cereale, Archer-Daniels-Midland (ADM) şi Cargill.
În condiţiile în care tranzacţiile cu grâu, porumb şi soia boabe sunt deja concentrate în mâinile câtorva mari jucători mondiali, fapt ce generează îngrijorări cu privire la securitatea alimentară, fuziunea dintre Bunge și Viterra va fi examinată cu atenţie de autorităţile de reglementare din domeniul concurenţei.
Anul trecut, Bunge a fost cel mai mare exportator de porumb şi soia din Brazilia, cea mai importantă sursă mondială de produse agricole necesare producerii de nutreţ pentru animale şi de biocombustibili. La rândul său, Viterra a fost al treilea mare exportator de porumb şi al şaptelea mare exportator de soia boabe. Potrivit datelor firmei de shipping Cargonave, cele două companii, împreună, au fost responsabile pentru aproximativ 23,7% din exporturile de porumb ale Braziliei şi 20,9% din exporturile de soia ale Braziliei în 2022.
De asemenea, în SUA, afacerile Viterra din domeniul achiziţiilor şi vânzărilor de cereale au fost impulsionate anul trecut de preluarea Gavilon. Astfel, fuziunea anunţată marţi va impulsiona la rândul său afacerile Bunge în SUA, al doilea exportator mondial de porumb şi soia, unde Bunge are o prezenţă mai mică decât rivalii ADM şi Cargill.
Prin cele trei fabrici de procesare a oleaginoaselor de la Harkov, Dnipro şi Nikolaev, combinaţia dintre Bunge şi Viterra va cântări greu și în Ucraina, cel mai mare producător mondial de floarea soarelui şi de asemenea cel mai mare furnizor mondial de ulei de floarea soarelui.
Prin preluarea Viterra, cifra de afaceri a Bunge, care în 2022 s-a ridicat la 67,2 miliarde de dolari, se va apropia de cea a rivalului Archer-Daniels-Midland Co, care anul trecut a avut afaceri de aproape 102 miliarde de dolari.
Comerțul cu cereale este dominat la nivel mondial de patru mari grupuri regrupate popular sub acronimul ABCD, și anume: Archer Daniels Midland Co, Bunge, Cargill Inc şi Louis Dreyfus Co. Traderii de cereale fac profit din achiziţionarea, vânzarea, stocarea şi transportul recoltelor.