Oricare dintre noi s-a plâns măcar o dată că e scumpă mâncarea, că uite, domnule, ăștia iau și pielea de pe noi, dar nu ai ce face, și așa mai departe. Și nu spun că nu e așa, deși acum încă avem mâncare ieftină, bună și pentru toată lumea.
Sigur că este mult loc pentru și mai bine, sigur că sunt oameni care poate cu greu cumpără ce își doresc, sigur există mulți care se uită la produse ieftine și la promoție, chiar dacă nu sunt de cea mai bună calitate. Da, se întâmplă și asta, dar să nu exagerăm, nu facem foame în general și nu există o criză alimentară. Deocamdată, pentru că toate semnele arată o scumpire a mâncării, și asta nu peste mult timp.
Și atunci, dacă ne sete greu și acum, de ce nu ne învațăm minte? Nu mi-am propus să fac educație alimentară, nu e cazul, dar mă uit, inclusiv la mine, cum aruncăm cu nonșalanță o bună parte a ce am produs sau cumpărat. Iar datele nu mă contrazic, ba chiar un oficial din Ministerul Agriculturii întărește ce spun eu.
”Cheltuim pe hrană 40% din venituri şi 50% din aceasta ajunge la gunoi” spune secretarul de stat Aurel Simion. Și îl cred, pentru că dincolo de câte date o fi strâns domnia sa, eu l-am cunoscut acum câțiva ani drept om de afaceri, cu firmă de preparate din carne, undeva, în județul Vâlcea. Așadar, spun că are cifrele corecte.
Asta înseamnă că în fiecare an aruncăm la gunoi 2,55 milioane de tone de mâncare. Iar cea mai mare parte o reprezintă mâncarea gătită, legumele și fructele. Probabil nu ne este milă de munca noastră, că doar mâncarea nu se gătește singură, ba chiar cu multă cheltuială; iar cu referire la legume și fructe, înțeleg că e ieftin să le producem, altfel nu am arunca cu atâta lejeritate tone peste tone.
Și îmi vine în minte un recent exemplu, chiar din domeniu – sute de tone de castraveți și roșii au rămas neculese, deci tot aruncate, pentru că, spuneau oamenii, nimeni nu dorea producția. Este adevărat, poate nu la prețul cerut de fermieri, așa că mai bine o lasă pe câmp să putrezească. Păguboasă gândire, spun eu, pentru că vânzarea roșiilor și castraveților, chiar la sume mici, tot ar fi permis recuperarea măcar în parte a cheltuielilor. Dar, când nu ai un plan de afaceri sau principii economice în minte, de ce să ne batem capul?
Pe acest fond, să revenim la chestiunile legate de risipă, atât cât credem că ne mai putem permite. Doar că spun – atenție la ce aduce ziua de mâine. Și am să mă ajut cu declarații ale celor care chiar se pricep la asta. De exemplu, proprietarul celui mai mare producător de pui din Marea Britanie, firmă care produce aproximativ o treime din toate produsele din carne de pasăre consumate în Regatul Unit.
El spune așa, și vă rog să țineți minte – epoca mâncării ieftine din ultimii 20 de ani a luat sfârşit, iar inflaţia preţurilor alimentelor ar putea atinge un ritm de două cifre. Și dacă nu are destulă greutate declarația, iată încă una. Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în septembrie, pentru a doua lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, influenţat de scumpirile la cereale şi uleiuri vegetale, anunță Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Măcar pe ăștia să-i credem, nu-i așa?
este parte a
