Planurile ANSVSA pentru perioada următoare

Planurile ANSVSA pentru perioada următoare radu roatis

Președintele Radu Roatis are de gând să îi ajute pe crescătorii de porcine. România a reușit să obțină acordul Comisiei Europene pentru exportul de porci vii în cadrul Uniunii Europene. Principala condiție este ca porcii să se afle timp de 3 luni în ferma comercială din care sunt exportați, iar timp de o lună nici […]

Directorul ANSVSA le promite crescătorilor de oi că vor fi deschise puncte de sacrificare la nivel local și vor fi achiziționate abatoare mobile

Directorul ANSVSA le promite crescătorilor de oi că vor fi deschise puncte de sacrificare la nivel local și vor fi achiziționate abatoare mobile radu roatis

Marți, 7 iunie 2016,  a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat ministrul Achim Irimescu, conducerile ANSVSA și APIA, reprezentanții federațiilor crescătorilor de ovine din România, precum și directorii generali din cadrul MADR cu atribuții în sectorul creșterii animalelor și al politicilor vegetale. Principalele teme de discuție au vizat plata subvențiilor în […]

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.