Subvenție la îngrășăminte pentru fermierii români? Petre Daea cere bani de la Bruxelles

Petre Daea despagubirile pentru seceta ingrasaminte despagubirile de seceta tinerii fermieri

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, cere bani de la Uniunea Europeană pentru a-i ajuta pe fermieri să-și cumpere îngrășăminte. Acesta a abordat subiectul în cadrul unei intervenții pe care a avut-o la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles.

”România apreciază analiza Comisiei care reușește să identifice foarte bine problemele cu care se confruntă fermierii noștri. L-aș felicita pe comisar pentru expunerea făcută și pentru meticulozitatea prezentării acestei problematici extrem de importante, însă criza îngrășămintelor are la bază prețul enorm la gaze, un factor extern agriculturii și considerăm de aceea că soluțiile nu trebuie să vină doar de la acest sector, cu atât mai puțin fondurile”, a transmis Daea în cadrul intervenției.

Potrivit șefului MADR, măsurile de susținere a fermierilor din PNS nu sunt suficiente, astfel că Uniunea Europeană trebuie să vină cu mecanisme suplimentare de ajutor.

”Situația agricultorilor noștri este complicată și de seceta prelungită, ale cărei efecte se adaugă provocărilor datorate prețului la îngrășăminte, la energie și în general la inputuri, care conduc la pierderi importante ce pun sub semnul întrebării reziliența fermierilor europeni. Prin planurile naționale strategice sunt stabilite măsuri care să încurajeze fermierii pentru găsirea de soluții alternative, dar nu sunt suficiente.

Întrucât cauza principală o constituie explozia prețului gazelor, care reprezintă materia primă pentru producția de îngrășăminte pe bază de azot, o soluție pe termen scurt ar fi susținerea fermierilor din fondurile Uniunii Europene, din afara PAC, pentru a compensa prețurile la îngrășăminte. 

Soluția sugerată de Comisie privind aplicarea de taxe sectorului energetic care înregistrează profituri uriașe prin care să se finanțeze fermierii este de salutat, însă prezintă dificultăți de aplicare ce ar putea fi modelate printr-o abordare comună din partea Comisiei”, a mai subliniat Petre Daea în cadrul Consiliului AgriFish.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.