Ștefan Gheorghiță: ”Foarte mulți dintre fermieri nu știu că sunt deja în faliment”

Mulți fermieri din România, mai ales cei mici și mijlocii, se află în faliment, dar nu conștientizează acest lucru, susține Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila. Potrivit declarațiilor făcute de acesta în direct la AGRO TV, situația actuală a fost creată de un cumul de factori, printre care se numără costurile extrem de mari de înființare a culturilor de anul trecut, coroborate cu creditele pentru care agricultorii plătesc dobânzi din ce în ce mai mari.

”Îmi pare rău să o spun, dar va fi o realitate. Foarte mulți dintre colegii noștri fermieri nu știu că sunt deja în faliment. Foarte mulți dintre ei vor afla peste câteva luni. E o realitate, pentru că au cumpărat anul trecut toate inputurile la prețuri mari. Nici nu vreau să vă spun câți colegi se plâng că au luat îngrășămintele de astă-toamnă, gândind că se vor mai scumpi. Au fost și mulți profeți care și-au dat cu părerea, dar care nu au altă activitate decât să vorbească.

Acești fermieri au ajuns acum în situația că au luat inputurile scumpe, au luat credite și au ieșit din perioada celor opt luni, iar ROBOR-ul nu mai e 2%, e 8%, ceea ce înseamnă 10% dobândă. Creditele la liber pentru un client premium sunt acum la 14-16%, în funcție de ce bonitate ai în relația cu banca”, a explicat Ștefan Gheorghiță în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Potrivit fermierului brăilean, tehnologia de cultură în ferma sa se ridică la 6.200 de lei/hectar la cultura de grâu, în timp ce porumbul a ajuns la 8.000 de lei/hectar. În aceste condiții, producțiile trebuie să fie pe măsură, altfel nu va reuși să-și amortizeze investiția.

”Eu vă spun că, în situația mea, tehnologia de grâu înainte de amortisment se învârte în jurul valorii de 6.000-6.200 lei/hectar. La 6.200 de lei pe hectar, dacă prețul grâului va fi 1 leu/kg, eu trebuie să fac 6.200 kg/hectar ca să fiu pe zero. La cel irigat poate am o speranță, dar la cel neirigat, 6.200 de kg nu se fac așa, stând pe fotoliu și fluierând pe geam. La porumb, am cheltuiala în jur de 8.000 lei/hectar. La fel, la 1 leu, trebuie să fac 8.000 de kg/hectar, nu e o producție pe care o faci chiar așa, în fiecare zi”, a mai spus Ștefan Gheorghiță pentru AGRO TV.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole