Statul scoate la licitație 4.500 de hectare de teren pentru fermieri! Vezi unde sunt suprafețele

control pe teren agricol arenda legea arendei

Agenția Domeniilor Statului (ADS) dă drumul, la jumătatea lunii decembrie, la o nouă sesiune de concesionări pentru terenurile aflate în proprietatea statului. De data aceasta, aproximativ 4.500 de hectare de teren din 15 județe vor fi scoase la licitație, a anunțat directorul general al agenției, George Sava, în direct la AGRO TV.

”Continuăm trendul pe care l-am început în acest an. Așa cum anunțam, vor fi mai multe licitații. Urmează ca la jumătatea lunii decembrie să aibă loc a doua sesiune de concesionări, pentru că am avut o sesiune de concesionări anterior, am mai avut încă una de arendă și câteva de atribuiri directe.

Ce pot spune despre această sesiune (de la jumătatea lunii decembrie – n.r.) este că avem mai multe terenuri, în 15 județe ale țării. Avem pe Arad, Constanța, Caraș-Severin, Galați, Giurgiu, Mureș, Timiș, Tulcea, Vaslui, Bistrița-Năsăud și Brăila. Avem undeva la 4.500 de hectare. Cea mai mică suprafață este de 25 de hectare în Bistrița-Năsăud, iar cea mai mare este în județul Timiș, 1.200 de hectare”, a precizat George Sava în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Există, însă, și aspecte la care ADS mai are de lucrat. Potrivit șefului instituției, sesiunile de licitații pentru tinerii fermieri nu pot fi încă deschise, din cauza unor probleme de natură legală.

”Singurul neajuns până la ora actuală este că nu am reușit să finalizăm procedurile pe tânărul fermier, din cauza unor probleme clare și obiective, date de incertitudinea unor suprafețe afectate de legile fondului funciar; nu am vrea să ne întoarcem la ce s-a întâmplat în anii trecuți, în care tinerii fermieri luau o suprafață de 20 de hectare, iar apoi se trezeau că aveau doar 10 hectare, pentru că celelalte erau afectate de titluri de proprietate”, a mai subliniat Sava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *