Și dacă alții interzic exportul de produse alimentare?

Mă uit la declarațiile celor trei care gestionează la televizor criza sanitară. Și îl ascult pe ministrul de interne cum anunță că ”pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul următoarelor produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei, zahăr, produse de brutărie, biscuiți, turte. Procedurile de export aflate deja în derulare se supendă pe durata stării de urgență”. Asta, la scurt timp după declarații ale premierului care trimiteau direct la această decizie. ”Nu ne putem permite să acceptăm ca din lăcomie unii proprietari de cantități de cereale să trimită la export și să ne lase fără grâu. Aici va trebui să luăm măsuri foarte clare, mai ales că datele preliminare pe martie ne arată că e un adevărat dezmăț în materie de cereale”, îl citez pe premier.

Poate că întâi să cuvenea să ne anunțați că ne paște și o criză alimentară, deși e prima oară când auzim acest lucru. Grija de a nu rămâne România fără grâu până la următoarea recoltă este lăudabilă, numai că nu prea s-a întâmplat asta în ultima vreme. Știm că producția de grâu a fost, anul trecut, de puțin peste 10 milioane de tone. Consumul? Hai să spunem jumătate, ba chiar 60%. Și tot rămân câteva milioane de tone care puteau fi vândute. În Egipt, în Algeria, ba chiar și în Italia. Sunt piețe pe care grâul românesc se bate din greu cu cel provenit din Ucraina sau Rusia. Știu, o să se spună că din astfel de afaceri câștigă mai mult traderii, că prea puțin se întoarce fermierului român. Și cred că e așa, dar în lipsa traderilor (cărora nu vreau să le devin avocat), cine cumpără grâul de la fermierul român? Statul poate, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale? Dar, chiar așa, nu avem rezerve de grâu, bine păstrate, care să poată fi scoase de la rezerva de stat și date oamenilor dacă va fi foamete? Ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla, pentru că, în ciuda pandemiei, fermierii sunt în câmp de multă vreme. Pe ei îi afectează mai mult seceta decât teama că s-ar putea îmbolnăvi.

Decidem acum interzicerea exporturilor mai multor categorii de produse alimentare. Asta înseamnă, cred eu, că ne-am luat o piatră de pe inimă. Să stăm liniștiți, că nu o să ducem lipsă.

Dar, mă întreb, dacă și alte state sunt cuprinse brusc de grija alimentelor produse în țările respective? Dacă interzic și ele exporturile? Stau și socotesc – la ora actuală România mai are vreo 3 fabrici de zahăr și nu acoperă consumul intern. Iar perspectiva în acest domeniu e și mai sumbră, pentru că tot mai mulți fermieri renunță la cultura sfeclei de zahăr (poate și din cauza interzicerii tratării semințelor cu neonicotinoide). 

La cartofi e cam la fel. De unde, până nu demult aveam cartofi să pavăm toată țara, acum nu mai putem asigura consumul intern. Cam la limită, dar tot ar mai trebui ceva pentru acoperire totală. Și aducem cartofi din Germania, Belgia sau Franța. Nu spun că aceia de la Lungulețu sau cei din Covasna nu sunt buni; sunt excelenți, dar nu îi găsești totdeauna. Și atunci?

Sau la carnea de porc. Nici nu mai aduc aminte că mare parte din consum este asigurată din ce se aduce din țări europene. Și lista e destul de lungă, nu-i așa? Roșii, salată, castraveți, ridichi – de multe ori cumperi produse care au un singur punct comun cu România – cel de vânzare.

Așa că, decât măsuri de acest gen, nu mai bine ar începe statul să se ocupe cu adevărat de agricultura românească? Nu cu jumătăți de măsură, nu cu declarații și interdicții, ci cu sume mult mai mari decât ar visa fermierii. Că nu s-ar pierde, așa cum s-a întâmplat cu tot felul de investiții strategice. Fiecare leu dat unui fermier e un plasament sigur, o investiție care aduce profit, măcar pentru că ne ține pe toți sătui. Să dea statul bani și pentru solariile cu roșii, dar și pentru maternitățile de scroafe; să ridice silozuri, dacă tot spunem că pe alea ”comuniste” le-au luat traderii. Să dea bani pentru canale și stații de irigare, dar mult mai mulți, ca seceta nu se va termina doar pentru că vrea un politician sau altul. Degeaba vine cineva acum cu explicații că nu sunt destui bani pentru agricultură. Nu ajută, pentru că mâine s-ar putea să nu fie destulă mâncare.

Autor: Cătălin Lența

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult