Fermierii români care au solicitat subvențiile aferente anului 2021 au primit banii în conturi. Potrivit directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, peste 2,75 miliarde de euro au fost autorizate la plată în această campanie.
”Campania de plată a cererilor aferente anului 2021 s-a încheiat undeva în jurul datei de 30 iunie. Până în momentul de față, noi am avut o alocare de 1,901 miliarde euro din FEGA, strict fondul APIA, la care s-au mai adăugat și sumele de la bugetul național, respectiv cele delegate de la AFIR.
În total, până la ora actuală, s-au acordat plăți în valoare de peste 2,75 miliarde euro. Aceste plăți includ categoric și avansul care a fost început la data de 16 octombrie 2021, precum și plata finală. Lucrul bun este faptul că toți fermierii au fost autorizați la plată”, a precizat directorul general APIA în emisiunea Agrostrategia la TVR.
Potrivit lui Adrian Pintea, mai există un număr mic de fermieri care nu au primit încă sumele aferente campaniei 2021, din cauza unor situații punctuale, de natură juridică.
”Mai sunt fermieri de autorizat la plată și zilnic sunt autorizați 10-15 fermieri. Aici sunt strict fermierii care au fost blocați la plată, care nu au dezbătută o succesiune sau a intervenit un deces între timp, sau alte probleme în instanță. Sunt chestiuni punctuale care țin de problema fermierului. Dacă se aduc documentele, atunci și aceste plăți vor fi efectuate”, a mai explicat șeful APIA.
Adrian Pintea va fi invitatul realizatorului Ovidiu Ghinea în emisiunea ”Agricultura la Raport”, astăzi, 5 septembrie, începând cu orele 20:00, la AGRO TV. Vă invităm să urmăriți emisiunea pentru a afla ultimele noutăți legate de subvenții și plățile care vor fi efectuate către fermieri în perioada următoare.