Șeful APIA, anunț pentru fermieri – Când intră la plată subvențiile ANT

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează în această perioadă plățile în avans aferente mai multor scheme de plată, pentru fermierii care au depus cereri unice în anul 2021. Nu toți fermierii primesc, însă, avansul.

Printre subvențiile care nu intră la plată anul acesta se află ajutoarele naționale tranzitorii (ANT). Acestea, potrivit legislației în vigoare, se achită din bugetul național al anului următor celui de cerere. Astfel, ANT-ul va putea fi virat în conturile fermierilor abia în 2022, după adoptarea Legii bugetului de stat din 2022 și stabilirea cuantumurilor acestor subvenții. 

”Sunt acei fermieri care și-au depus cererea de plată doar pentru ajutoarele naționale tranzitorii. Acestea vor intra la plată doar în anul 2022, pentru că sunt din bugetul național, din bugetul anului 2022”, a precizat șeful APIA pentru AGRO TV.

Ajutoarele naționale tranzitorii plătite de APIA sunt următoarele:

  • ANT Sector vegetal:
    • ANT 1 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil
    • ANT 2 şi 3 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru in pentru fibră
    • ANT 2 şi 3 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră
    • ANT 4 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun
    • ANT 5 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei
    • ANT 6 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr
  • ANT Sector zootehnic:
    • ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte
    • ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne
    • ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole