Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a convocat astăzi conducerile centrelor județene și conducerea APIA central la o ședință de lucru desfășurată în sistem videoconferință.
Tema principală de discuție a fost planificarea activității premergătoare primirii cererilor unice de plată – Campania 2022. După cum șeful APIA a anunțat încă de săptămâna trecută la AGRO TV, campania va începe în data de 1 martie, termen până la care instituția speră să finalizeze plățile din campania precedentă.
Directorul General a solicitat întregii echipe APIA să se mobilizeze exemplar, astfel încât toți fermierii să primească informații clare, precise și punctuale referitoare la schemele de plată și măsurile de sprijin pe care le pot accesa în Campania 2022.
“Asigurăm fermierii că vom depune toate eforturile astfel încât cererile dumneavoastră să fie primite și procesate în mod corect, echitabil și transparent, în termenele prevăzute de legislația în vigoare”, a precizat Adrian Pintea.
Reamintim că APIA va primi cererile unice de plată fără penalități pentru anul 2022 în perioada 1 martie – 16 mai 2022.