Realizarea tratamentelor fitosanitare adecvate reprezintă un pas esențial în menținerea capacității de fructificare și pentru sănătatea plantelor și fructelor pe care acestea le oferă. Pentru eficiență maximă, aceste tratamente trebuie realizate în anumite perioade, ținându-se cont atât de specificul plantei, cât și de condițiile climaterice.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu inginerii agronomi Gabriel Achim și Adrian Ionescu, pentru a afla care sunt secretele tratamentelor pentru pomii și arbuștii fructiferi.
”Oricât ai citi și învăța, până nu te lovești de anumite probleme, anumite boli, anumiți dăunători, nu reușești să ai o rezolvare. Tocmai de asta, la noi, la Pepinierele Fundulea, când se livrează materialul săditor, pe lângă certificat și pașaport, vine și cu schemă de tratamente și foarte multe atenționări.
De exemplu, soluția poate fi mult diluată dacă dimineața este brumă. Noi îi atenționăm să nu efectueze tratamente preventive când frunza este brumată sau umezită; să nu efectueze tratamente preventive seara, dacă vin temperaturi de 1-2 grade Celsius, cum a fost în ultima perioadă, pentru că planta are un șoc la aceste diferențe de temperatură. Din cauza temperaturilor destul de ridicate de pe perioada zilei, dăunătorul a început să lucreze, să se instaleze, iar el se instalează în timp și treptat”, a precizat inginerul agronom Gabriel Achim pentru AGRO TV.
”Când cheltuim foarte mult și prețurile sunt mari, este foarte important să mergem pe tratamente preventive, nu curative. În momentul când deja s-a instalat boala sau dăunătorul, este mai greu să-l combați.
În pomicultură, toată lumea este concentrată acum asupra temperaturilor, pentru că a înflorit cireșul, caisul, prunul a început să înflorească, iar la variațiile acestea de temperatură, avem mari probleme cu polenizarea. Având mari probleme cu polenizarea, producțiile vor fi mici. Pe piață au apărut produse care măresc rezistența la temperaturi scăzute. Trebuie să urmărim prognoza, iar dacă se anunță un îngheț peste două-trei zile, este bine să facem un tratament cu cel puțin 24 de ore înainte, ca să diminuăm efectul înghețului”, a subliniat ing. Adrian Ionescu.