Se schimbă normele privind etichetarea mierii

etichetarea mierii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a operat modificarea normelor privind etichetarea mierii – denumire, descriere, definire, caracteristici şi compoziţie –, se anunță într-o postare pe pagina de Facebook a MADR.

Este vorba despre normele care erau reglementate de Ordinul comun al MADR, al Ministerului Sănătății (MS) și al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) nr. 522/798/317/2003.

Astfel, în textul ce urmează a fi notificat către Comisia Europeană, a fost introdusă obligativitatea menționării pe eticheta mierii, atât a țărilor de proveniență, cât și a procentului de miere din fiecare țară, în ordine descrescătoare.

Etichetarea mierii sub noua formă propusă urmărește în egală măsură protejarea atât a apicultorilor, cât și a consumatorilor români.

„Printr-o etichetare corectă a mierii din import, apicultorul român va fi protejat împotriva concurenței neloiale, iar consumatorul final va cumpăra numai pe baza unor informații clare și complete”, se arată în anunțul MADR.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.