Se înființează Uniunea Oierilor din România – Ciobanii se unesc pentru o voce comună în fața autorităților

uniunea oierilor din romania

Un demers așteptat de ani întregi de crescătorii de ovine din România a intrat oficial pe linia dreaptă. Uniunea Oierilor din România este în curs de constituire, după ce peste 120 de ciobani și reprezentanți ai asociațiilor de profil din întreaga țară s-au reunit ieri, la Sibiu, la cea de-a doua întâlnire de organizare, unde au fost făcuți pași concreți pentru înființarea noii structuri naționale de reprezentare.

Potrivit Constanței Ștefan, președinta Asociației Țara Loviștei, sectorul ovin din România este profund divizat, iar lipsa unei voci unice a slăbit constant poziția crescătorilor în fața autorităților și a factorilor de decizie. Tocmai din acest motiv, inițiativa formării unei uniuni a ciobanilor a fost primită cu deschidere largă. La întâlnire au participat atât persoane fizice, cât și asociații, semn că nevoia de unitate este resimțită la nivel național.

”O uniune a ciobanilor se visează de mult în România. Adevărul este că sectorul e foarte divizat și ar trebui să facem ceva ca să vorbim toți aceeași limbă. Este a doua întâlnire aceasta, au fost peste 120 de persoane, și ciobani persoane fizice, și asociații. A fost o adunare de constituire a acestei uniuni. Chiar s-a mers până la a se prezenta o formă de statut care a fost prezentată și acceptată în această adunare și s-a mers și până la alegerea unui consiliu director, care să se ocupe de înființarea acestei uniuni. Am propus, și toată lumea a fost de acord, ca acest consiliu director să fie ales doar pe un singur an, iar în această perioadă să pună uniunea pe picioare și să se ocupe de organizarea unei adunări generale, cu reprezentanți din toate județele țării, pentru a putea crea un consiliu de conducere al acestei uniuni, corect și acceptat de cât mai mulți ciobani din România”, a precizat Constanța Ștefan pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Deja au fost alese și câteva nume care pe parcursul anului următor vor avea responsabilitatea de a pune efectiv pe picioare această organizație. În funcția de președinte al Uniunii Oierilor din România a fost ales Vonica Mănel, din Poiana Sibiului cu afaceri în județul Constanța.

”Ca președinte este domnul Vonica Mănel, din Poiana Sibiului; în consiliul director au fost aleși Adam Jinaru, Bratu Vasile, Mihai Sterp, Pavel Iovăneasa, Daniel Pop, mai mulți. S-au ales oameni care să reprezinte toate zonele din România care să încerce să organizeze acest lucru. Dacă nu se alegea acest consiliu director pentru un an, nu se putea trece la înregistrarea ei pentru a putea căpăta personalitate juridică. Se va numi Uniunea Oierilor din România; este o asociație în care vor fi atât forme juridice, cât și persoane fizice”, a mai spus Constanța Ștefan.

Înființarea Uniunii Oierilor din România marchează un moment important pentru unul dintre cele mai vechi și mai vulnerabile sectoare ale agriculturii românești. După ani de fragmentare și conflicte interne, oierii încearcă acum să construiască o platformă comună de reprezentare, care să le permită să vorbească „pe aceeași limbă” în fața decidenților politici.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Vax , iar un amestec , ,,pf și pfa” care nu vor duce la nimic.
    Scriu doar atât :
    1. UJA O din jud…… 42 X = 1 UNA O
    2. UNA O din Romania
    A fost odată și a mers bine,
    am exportat la Constanța & OVINE (1983) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.