Scumpiri în lanț odată cu Anul nou, după seceta din 2020?!

Pierderile suferite de agricultorii români vor fi ”plătite” de consumatori în doar câteva luni. O spun marii fermieri care estimează că primele scumpiri vor fi simțite la raft în ianuarie-februarie 2021. Aceștia preconizează că prețurile la pâine și carne vor crește  în momentul în care marii procesatori vor fi nevoiți, la rândul lor, să achiziționeze materie primă cu sume mult mai mari decât până acum. Este practic, un lanț, determinat de producțiile foarte mici la cereale înregistrate în acest an, seceta fiind cauza.  

De exemplu, la Buzău, micii fermieri au fost nevoiți să împartă cantitățile obținute cu proprietarii terenurilor cu care au avut încheiate contracte de arendă, în timp ce marii fermieri care mai au ceva producții în silozuri, așteaptă cel mai bun moment pentru a vinde cerealele la un preț cât mai mare.

”Pe zona Buzăului, cerealele s-au produs în cantități foarte mici. Cei care au mai făcut producții le-au dat în contul contractelor de arendă pe care le-au avut cu proprietarii de terenuri. Firmele mari probabil mai au ceva cantități în silozuri și așteaptă să vină momentul când să le vândă la un preț care să le permită să mai recupereze din cheltuielile și paguba anului care se termină”, spune Alecu Valeriu, fermier.

Scumpirile vor fi în lanț și vor porni de la prețul cerealelor. Pe măsură ce procesatorii vor achiziționa grâu și porumb la prețuri mari, vor crește și prețurile produselor finite, cele care ajung pe masa consumatorilor.

”Prețul la cereale a crescut în această perioadă, atât la grâu cât și la porumb. Dacă facem referire la grâu prețul crescut se va găsi într-un final și în prețul pâinii, la porumb prețul crescut se va regăsi în prețul cărnii de pasăre, de porc. Deci toate aceste creșteri se vor regăsi într-un final și la raft. Probabil în prima anului viitor, februarie, martie când marii procesatori vor trebui să achiziționeze cereale la aceste prețuri crescute”, a explicat Alecu Valeriu, fermier.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole