Scrapia, o problema reala sau neglijabila? Fermierii se plang, ANSVSA raspunde

Numărul de cazuri de scrapie la nivelul României este unul neglijabil, spune președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu. Invitat la AGRO TV, la emisiunea ”Agricultura la Raport”, șeful ANSVSA a vorbit despre starea actuală a acestei boli în România și despre metodele de combatere a acesteia.

”Începând din anul 2002, România a notificat anual cazuri de scrapie ca rezultat al Programului Național de Monitorizare și Eradicare implementat de mai bine de 17 ani. Acestea sunt sporadice – 1211 cazuri la ovine și 9 la caprine – adică 0,08% din efectivul de animale, un procent neglijabil raportat la șeptelul de ovine și caprine de 13,5 milioane de capete.

În 2019, avem un număr de focare de 24 în județele Timiș, Alba, Argeș, Sibiu, Caraș-Severin, Constanța, Bihor, Satu Mare, iar numărul de cazuri este de 140.

Măsurile de eradicare în urma confirmării scrapiei într-o exploatație constă fie în uciderea totală a animalelor din exploatației și popularea cu ovine cu alele rezistente, fia analiza genotipică a tuturor animalelor din exploatație, urmată de sacrificarea ovinelor găsite nerezistente și păstrarea numai a celor rezistente. Acestea sunt măsurile de eradicare”, a precizat Chioveanu.

În completare a intervenit și Tamaș Peter Nagy, crescător de bovine și medic veterinar. Potrivit acestuia, România ar trebui să implementeze modelul adoptat de celelalte state membre ale Uniunii Europene și să elaboreze un program național prin care să nu mai fie autorizați la reproducție decât berbecii cu rezistență la scrapie.

”Ca medic veterinar vă spun, în celelalte state, cum ar fi Cehia, Ungaria sau Polonia, rezistența la scrapie la berbecii care se autorizează la reproducție este obilgatorie. Nu se autorizează berbeci la reproducție dacă nu se face acea rezistență la scrapie. ANSVSA cu ANZ ar trebui să elaboreze acest lucru în cadrul unui program național, cum au făcut și celelalte state membre și să implementeze acest lucru”, a adăugat Tamaș Peter Nagy.

Citește și

Comentariile sunt închise

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult