Prin intermediul noului Plan Național Strategic (PNS) 2023-2027, apicultorii vor avea o gamă variată de scheme de ajutor pe care le vor putea accesa, atât sub formă de plăți directe, cât și sub formă de proiecte de investiții.
Potrivit Ministerului Agriculturii, aceste intervenții vizează următoarele obiective: diversificarea produselor apicole, modernizarea exploataților în vederea achiziționării unor echipamente moderne, precum și promovarea materialului biologic apicol autohton.
În cadrul Pilonului I, prin Programul operațional apicol, se au în vedere următoarele tipuri de intervenții ce vizează:
- Servicii de consiliere, asistență tehnică, formare, informare și schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în rețea, pentru apicultori și pentru organizațiile de apicultori;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii în vederea obținerii fagurilor artificiali, precum și achiziția de echipament pentru ambalarea mierii;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum raționalizarea transhumanței;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni inclusiv pentru repopularea stupilor, inclusiv ameliorarea albinelor;
- Acțiuni de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole, a pierderilor de albine sau a scăderii productivității, precum și a substanțelor cu potențial toxic pentru albine;
- Promovare, comunicare și marketing, inclusiv acțiuni de monitorizare a pieței și activități care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privința calității produselor apicole.
În același timp, apicultorii vor putea accesa intervenții din Pilonul II, finanțate din FEADR, care pot contribui la consolidarea exploatațiilor apicole prin:
- investiții pentru exploatațiile agricole de mici dimensiuni care practică apicultura,
- instalarea și consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri implicați în sectorul apicol,
- investiții pentru dezvoltarea fermelor zootehnice în care investițiile subsectorul apicole sunt eligibile,
- investiții în condiționarea/depozitarea prelucrarea produselor agricole,
- înființarea grupurilor de producători.
Din analizele prezentate de Ministerul Agriculturii în PNS reiese faptul că numărul familiilor de albine a crescut progresiv de la 998.359 în anul 2008 la 2.352.599 în anul 2021, iar acest lucru s-a datorat în mare măsură și Programelor Naționale Apicole.
”În ceea ce privește producția de miere s-a înregistrat o creștere a acesteia de la 20.037 to. în anul 2008 la 26.678 to în anul 2013, iar în perioada 2014 – 2021 producția de miere a oscilat foarte mult de la un an la altul datorită schimbărilor climatice care sau manifestat prin secetă, grindină, ploi torențiale, vânt puternic care au avut un impact negativ asupra producției de miere”, se mai arată în PNS.
Potrivit MADR, conform unui studiu realizat în 2021, numărul apicultorilor înregistrați la nivelul României era de 32.864. Cea mai mare parte dintre aceștia gestionau mai puțin de 75 de stupi, iar sub 10% din aceștia gestionau peste 150 de stupi. Producția medie de miere la nivelul țării era de 16 kg/stup, la un cost de producție de 19,74 lei/kg.
Pentru exercițiul financiar 2023-2027 suma totală alocată sectorului apicol prin intermediul intervențiilor apicole va fi de 60.816.300. euro, respectiv 12.163.260 euro alocare anuală din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României.
Când se aloca fonduri pentru apicultorii