Prețul laptelui românesc va scădea semnificativ după ce toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, de la 1 mai, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de consum, informează AGERPRES, citând un comunicat al Consiliului Concurenței.
Potrivit reprezentanților autorității de concurență, retailerii vor negocia, în perioada următoare, cu fiecare procesator cu care colaborează, în vederea implementării acordul voluntar pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum.
„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente. Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu.
Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum urmează să se aplice de la data de 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă a reprezentanţilor fermierilor, procesatorilor din industria alimentară, Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.
Conform acordului convenit, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).
Rolul Consiliul Concurenței în acţiunile de implementare a acestui acord a fost Acela de a îndruma companiile interesate să participe, astfel încât să nu rişte încălcarea regulilor de concurenţă. Acordul trebuie să se desfăşoare în parametrii stabiliţi: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor şi fiecare retailer, aceştia având posibilitatea de a aplica discounturi de cel puţin 10%.
Consiliul Concurenţei precizează că va monitoriza această iniţiativă împreună cu instituţiile responsabile, precum Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), urmând să utilizeze Monitorului Preţurilor la Alimente, platforma online care afişează preţurile produselor alimentare.
„În funcţie de rezultatele monitorizării, autoritatea de Concurenţă va discuta cu reprezentanţii Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun”, se mai precizează în comunicatul citat.