România, pașalâc turcesc de legume și fructe otrăvite!

otrăvuri

Am știu întotdeauna că românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă, după cum îmi explica Vasile Alecsandri în școala generală. În aceste condiții, mă gândesc că poate și stomacul o fi din oțel inoxidabil și suportă orice, nu-i așa? Și asta pentru că ajungem, fără să vrem sau măcar să știm, să mâncăm uneori tot felul de porcării sau otrăvuri.

Și spun asta la puțin timp după ce a fost lansată la nivel național o alertă alimentară care ne anunță că fructe care vin din Turcia sunt pline de pesticide. Dar pline, pline, adică mult peste normele permise și nedăunătoare. 

Pe scurt, deși povestea e lungă – în ultima vreme, zeci de tone de legume și fructe au fost identificate cu probleme, iar cele mai multe sunt din import, din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. De exemplu, din Turcia, în ultima lună, reziduuri de pesticide au fost depistate în mai multe loturi de lămâi, pere, rodii sau piersici. Așa că autoritățile europene vor să intensifice controalele în toată Uniunea. Doar că, spun eu, ce a mâncat lupul rămâne bun mâncat.

Specialiștii de la ANSVSA susțin că Turcia este una dintre țările de unde trebuie făcute prelevări de probe la ardei, la mai multe legume și fructe. Iar analizele arată, de prea multe ori, depășiri la citrice, portocale, grapefruit, ardei și tomate. Nu e un secret pentru nimeni cum se ajunge în această situație – de cele mai multe ori, producătorii nu respectă bunele practici agricole, adică stropesc și tratează culturile cu doze mari de tratament, astfel încât să distrugă bolile și dăunătorii care pot apărea în timpul creșterii.

Să folosim date oficiale pentru susținere – ultimul raport privind reziduurile de pesticide realizat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară arată că rata de depășire din 2019 comparativ cu anii trecuți a scăzut la piersici, salată verde, mere și roșii, dar a crescut la căpșuni, varză și struguri de vin.

Așa că se impun modificări, nu de alta, dar să nu mai înghițim tot ce cred alții că e bun pentru recolte bogate, chiar dacă sunt otrăvitoare. Așa că, la București, dar cu bătaie europeană, directorul Direcției pentru Siguranța Alimentelor declară că fenomenul și practica au devenit o îngrijorare la nivelul Europei și de aceea se modifică regulamentul în sensul creșterii frecvenței numărului de probe luate din produsele importate.

Adică procentul de verificări cuprins între 5 și 20 la sută va fi crescut în unele cazuri la 30 de procente, la altele 40 la sută, asta în funcție de depășirile găsite în anii anteriori. Îngrijorarea este cam aceeași peste tot. De exemplu, Grupul de Lucru pentru Mediu, un mare ghid care evaluează cantitatea de pesticide din America, a publicat lista anuală cu legume şi fructe considerate suspecte ori curate. Cele cu risc sunt căpşunile, spanacul, nectarinele si merele, iar în topul celor mai curate sunt în general fructele şi legumele cu coajă, așa cum sunt avocado, ananas, ceapă ori vinete.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.