Producătorii francezi acuză supermarketurile că se “debarasează” de produsele bio
Reprezentanții sectorului bio acuză mai multe mărci de distribuție că „s-au retras de pe piața bio” într-un context de inflație, aducând prejudicii fermelor și afacerilor. Adresându-se retailerilor: Leclerc, Cooperative U, Carrefour, Auchan, Casino, Intermarché și Cora, aceștia sunt “acuzați” că, , într-un context „de inflație galopantă”, susțin, în mod vizibil, produsele ieftine, cu multe E-uri și conservanți.
Inflația nu este singura cauză a respingerii consumatorilor pentru produsele bio
Reprezentanții sectorului bio sunt de părere că dezvoltarea unor abordări precum HVE (certificarea cu valoare ridicată pentru mediu) sau Zero reziduuri de pesticide, creează confuzie în rândul consumatorilor.
Synabio, FOREBio și Fnab, marile asociații de pe piața ecologică, admit faptul că producatorii dedicati segmentului bio, sunt confuzi din cauza etichetărilor în categorii ambiguu definite precum „ofertă sustenabilă”. Ei estimează că scăderea de produse bio este de aproximativ 7,3% în perioada ianuarie-septembrie 2022.
Specialiștii din sectorul bio cred că riscul de a intra într-un cerc vicios care ar putea în câteva luni să pună în pericol sectoare întregi și să compromită eforturile depuse de ani de zile de autoritățile publice, producători și companii pentru a trece la bio, este evident.
Această situație este de natură să provoace o prăbușire a afacerilor agriculturii organice deoarece fermele care se angajează în produse ecologice au nevoie de cel puțin 3 ani sau chiar 5 ani pentru a câștiga “eticheta”.
Inflația, în special cea a produselor alimentare (+ 12% peste un an în octombrie, conform INSEE), riscă să degradeze calitatea alimentelor franceze. Între ianuarie și iunie 2022, vânzările organice au scăzut cu 6,3%.