RECOMANDAREA SPECIALISTULUI – TAIEREA IN USCAT A VITEI-DE-VIE

Fiind un adevărat gardian al teritoriului şi peisajului viticol, caracterizat printr-o frumuseţe incomparabilă, viticultorul a reuşit în decursul anilor, şi o dată cu trecerea acestora, să lase din tată în fiu tainele cultivării viţei-de-vie şi arta de a face un vin bun.

Deşi trăim în secolul vitezei, într-o lume modernă (…), până în acest moment, nici o maşină nu a reuşit să substituie activitatea omului în acest sector, în special în anumite lucrări fundamentale şi în câteva practici agrotehnice, cum ar fi tăierea în uscat a viţei-de-vie, unde foarfeca şi fierăstrăul sunt încă principalele unelte în mâinile viticultorului. Practic, de milenii,  viticultorul a aplicat şi a executat dorinţa viţei-de-vie: “fă-mă săracă, că te voi face bogat”, (Mario Fregoni, 2006).

Tăierea viţei-de-vie este o lucrare destul de complicată şi pretenţiosă, fiind practic principala lucrare prin care se pun bazele producţiei anuale de struguri şi a calităţii acesteia, de aceea trebuie să fie executată de oameni bine instruiţi, cu multe cunoştinţe teoretice şi aptitudini practice, în vederea efectuării ei corecte.

Cel care execută această operaţie, trebuie să cunoască scopul lucrării (de ce se taie viţa-de-vie), momentul optim de execuţie, care sunt caracteristicile ei de rodire şi creştere (principiile teoretice care stau la baza tăierilor), şi nu în ultimul rând, cum reactionează planta în urma tăierilor efectuate.

Prin urmare, în cele ce urmează vom sublinia, într-o manieră succintă, necesitatea efectuării tăierilor, particularităţile sistemelor de tăiere şi a tipurilor de tăiere – pentru o mai bună înţelegere, atât a principiilor tehnice şi a momentului execuţiei, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea încărcăturii optime de ochi care trebuie lăsată pe butuc în urma tăierilor, ţinând cont de particularităţile agrobiologice ale soiurilor şi de codiiţiile climatice întregistrate în anul anterior execuţiei acestora.

Prin efectuarea tăierilor în uscat la viţa-de-vie, sunt urmărite practic mai multe obiective dintre care, amintim:

• realizarea tipului de tăiere dorit şi menţinerea acestuia pe întreaga perioadă de exploatare a plantaţiei;
• păstrarea potenţialului de producţie al butucului şi eliminarea posibilitaţilor de apariţie a alternanţei de rodire;
• se urmăreşte să se păstreze atât  lemnul (elementele de rod) necesar realizarii producţiei de struguri în anul în curs, cât şi a elementelor de înlocuire pentru recolta anului următor, asigurându-se astfel,  longevitatea butucilor;
• se urmăreşte să se asigure o corelaţie pozitivă între procesele de creştere cu cele de fructificare;
• şi un în ultimul rând se urmăreşte obţinerea unei producţii îmbunătăţite din punct de vedere calitativ, cantitativ, precum şi constanţei în timp a acesteia.

În viticultură, felul, mărimea şi numărul elementelor de rod care se lasă pe butuc în urma tăierilor, definesc sistemul de tăiere, iar  înalţimea la care sunt amplasate elementele de producţie faţă de nivelul solului şi orientarea lor în spaţiu definesc forma de conducere.

În prezent, în viticultura din ţara noastră se practică 3 sisteme de tăiere: scurt, lung şi mixt, şi 3 forme de conducere: joasă, semiînaltă şi înaltă, cu specificarea că fiecare dintre cele 3 sisteme de tăiere poate fi practicat pe diferite forme de conducere, rezultând astfel, un număr relativ mare de tipuri de tăiere.

• Particularităţile sistemului de tăiere scurt: se lasă pe butuc exclusiv elemente scurte – numite cepi de rod cu lungimi de 2-3 ochi. Acestia sunt obţinuţi din scurtarea coardelor anuale de rod  şi au rolul de a asigura lemnul de rod pentru anul următor. Se utilizează cu precădere la soiurile care au ochi fertili la baza coardelor (Fetească regală, Aligoté, Chardonnay, Riesling italian, Pinot noir etc.)
• Particularităţile sistemului de tăiere lung: se lasă pe butuc elemente lungi de rod din scurtarea coardelor de rod la lungimi variabile (8-14 ochi), însă se observă o degarnisire ceva mai rapidă a butucului şi necesită un volum mai mare de forţă de muncă.
• Particularităţile sistemului de tăiere mixt: la acest sistem unitatea de producţie întâlnită este veriga de rod, alcătuită dintr-o coardă lungă de 8-14 ochi sau o cordiţă de 5-7 ochi şi un cep de înlocuire de 1-2 ochi. Practic, coarda de rod (sau cordiţa) asigură producţia pentru anul în curs, iar cepul de înlocuire asigură suportul formării coardelor roditoare pentru anul următor. Se practic cel mai des, putându-se utiliza în toate arealele viticole din ţara noastră şi la toate soiurile de viţă-de-vie.

Asocierea unui sistem de tăiere, cu o anume formă de conducere a butucului poartă numele de tip de tăiere, în practică întâlnindu-se cel mai des următoarele tipuri:

• Tăierea tip Teremia, vizează prezenţa cepilor de rod (un număr de 6-8) pe formă de conducere joasă, însă cu timpul, se observă o îngroşare exagerată a scaunului butucului;
• Guyot multiplu, vizează păstrarea pe butucul condus în formă joasă a verigilor de rod, care pot fi în numar de 2 (Guyot dublu) sau 3-4 (Guyot multiplu);
• Guyot pe semitulpină – se caracterizează printr-o tulpină de 60-80 cm înalţime, cu  3-4 verigi de rod (cep+coardă);
• Cordonul Cazenave se caracterizează printr-o tulpină înaltă de 60-80 cm înalţime, cu  elementele de producţie (cep +cordiţele de rod 4-6 ochi lungime), amplasate la distanţe de 20-25 cm una de alta;
• Cordonul speronat, se caracterizează printr-o tulpină de 60-80 cm înalţime, cu cepi de rod amplasaţi pe cordoane uni- sau bilaterale;
• Guyot cu braţe înlocuite periodic – se caracterizează prin două braţe de 60-70 cm lungime, fiecare cu câte două verigi de rod în vârful lor şi câte doi cepi de siguranţă la baza celor două braţe. De cele mai multe ori, coardele pornite din cepii de la baza butucului sunt protejate peste iarnă, prin acoperire cu pământ;
• Guyot pe tulpină – se caracterizează printr-o tulpina de 1,00-1,20 m înalţime, cu  3-4 verigi de rod (cep+coardă);
• Cordonul Lenz Moser, uni- sau bilateral, se caracterizează printr-o tulpină de 1,00-1,20 m înalţime cu 3-4 verigi de rod (cep+cordiţă, ca şi cordonul Cazenave.)

În ceea ce priveşte momentul execuţiei tăierilor în uscat, perioada de repaus fiziologic al viţei-de-vie, de la căderea frunzelor şi până la reluarea vegetaţiei în primăvară, este considerat momentul optim. Cu toate acestea, cele mai bune rezultate au fost obţinute în cazul tăierilor de rodire executate primăvara, deorece tăierile de toamnă se aplică numai în cazul plantaţiilor protejate peste iarnă, fiind considerată o tăiere provizorie, iar în cazul tăierilor de iarnă, se uşurează volumul tăierilor din primăvară.   

Practic, viticultorul, înainte de a începe tăierea, trebuie obligatoriu să analizeze starea generală a butucului, apreciindu-i-se vigoarea de creştere şi potenţialul productiv, după modul cum a reacţionat acesta faţă de încărcătura de ochi lăsată anul precedent. Din acest punct de vedere pot fi întâlnite câteva situaţii, cu următoarele particularităţi, astfel:

♦ atunci când pe butuc se găsesc coarde anuale de dimensiuni normale, (1,50-2,00 m lungime, 8-12 mm grosime, bine maturate – considerate normale pentru viţa-de-vie) înseamnă că, încărcătura de ochi lăsată în anul anterior a fost cea optimă, adecvată soiului şi condiţiilor climatice, urmând să se lase la tăiere aceeaşi încărcătură de ochi;

♦ dacă pe butuc se găsesc creşteri anuale foarte viguroase, supradimensionate, foarte lungi, ( 2,0-2, 5 m, cu diametrul peste 12 mm), înseamnă că, în anul anterior, s-a lăsat o încărcătură de ochi prea mică, comparativ cu vigoarea de creştere a soiului, situaţie în care se va mări încărcătura de ochi crescând numărul de verigi de rod sau numărul de ochi pe coardă;

♦ dacă pe butuc se găsesc coarde anuale cu creşteri reduse (sub 1 m lungime), înseamnă că încărcatura de ochi a fost prea mare, şi faţă de anul anterior se vor păstra pe butuc un număr mai mic de coarde şi mult mai scurte.

Stabilirea încărcăturii de ochi lăsate la tăiere

Totalitatea ochilor lăsată la tăiere pe elementele de rod, socotită la hectar, m² sau butuc reprezintă încărcătura de ochi. Aceasta depinde foarte mult de vigoarea şi potenţialul productiv al soiului, de fertilitatea solului şi nu în ultimul rând de producţia scontată.

Calculul corect al unei încărcături raţionale, determină păstrarea echilibrului între procesele de creştere şi fructificare, realizându-se în acest fel, echilibrul vegeto-productiv al plantei, care se reflectă în producţii constante şi de calitate anual. La realizarea acestui calcul se ţine cont de recolta de struguri ce se prevede a se obţine la hectar şi de producţia ce se realizează la un lăstar, pe de o parte, iar pe de altă parte se ţine cont de soi, condiţii ecologice, agrotehnica aplicată. Concret, soiurilor viguroase, caracterizate printr-un potenţial productiv ridicat li se aplică încărcături superioare de ochi, până la 20-24 ochi/m², comparativ cu cele de vigoare mai mică şi cu potenţial productiv mai mic – 13-17 ochi/m², (situaţie valabilă atât pentru soiurile de struguri pentru masă cât şi pentru soiurile de struguri pentru vin), iar în ceea ce priveşte influenţa fondului pedologic, cu cât solul este mai fertil cu atât încărcătura de ochi lăsată pe butuc va fi mai mare, iar în condiţii de secetă pedologică accentuată, încărcătura de ochi va fi diminuată, comparativ cu situaţiile în care aprovizionarea cu apă este normală.

Testarea viabilităţii ochilor de iarnă

Deşi pentru viţa-de-vie temperaturile distructive se situează în limitele -200C…-22 0C,  pragul acestora, alternanţa şi nu în ultimul rând durata lor, produce pagube mari asupra viţei-de-vie, în general, şi asupra soiurilor de struguri pentru masă în special. Efectul acestora asupra modificărilor intramugurale este diferit pentu că şi ţesuturile care alcătuiesc ochiul de iarnă sunt caracterizate de un grad mare de heterogenitate. Se impune astfel, corectarea încărcăturii, efectuându-se obligatoriu testarea viabilităţii ochilor de iarnă.

Pierderile de ochi se exprimă în procente şi pentru ca aceste pierderi să nu afecteze cantitatea producţiei, în fiecare an, este absolut obligatoriu ca înainte de tăieri, să se controleaze starea de viabilitate (sănătate) a ochilor, luându-se în continuare măsurile care se impun.

Cea mai practicată metodă datorită uşurinţei de execuţie şi care este la îndemâna tuturor, este metoda secţionării longitudinale a ochiului de iarnă, cu examinarea complexului mugural, sub lupă, determinând în acest fel viabilitatea complexului mugural, după ce în prealabil coardele au fost ţinute 2-3 zile cu baza în apă pentru a stimula rehidratarea ţesuturilor. Numărul de coarde necesar testării este cuprins între 20-30 de coarde roditoare la hectar, cu lungimi cuprinse între 12-20 ochi.  

Urmează evaluarea (testarea) viabilităţii ochilor, începând de la baza coardei către vârf, iar aprecierea stării de viabilitate se face pe baza culorii ţesuturilor, întâlnindu-se cazurile: dacă mugurii ce alcătuiesc ochiul de iarnă prezintă ţesuturi viabile, colorate în verde – ochiul se consideră viabil; dacă  ţesuturile mugurului principal au coloarea neagră-cenuşie, iar mugurii laterali sunt viabili, ochiul se consideră neviabil, pierit; dacă toţi mugurii sunt distruşi, ochiul este neviabil, pierit.

Prin însumarea ochilor analizaţi, viabili şi pieriţi, se obţin datele necesare calculării procentului de ochi pieriţi. Totodată se ţine cont şi de zona pe coardă, unde se grupează pierderile de ochi (la baza, mijlocul sau la vârful coardelor), furnizând astfel informaţii despre lungimea elemetelor de rod lăsate la tăiere. Astfel, la pierderi de 15-20%, tăierile se fac normal, iar daca pierderile sunt mai mari de 20% se impune modificarea încărcăturii prin compensarea ochilor pieriţi.

În general, în practica viticolă, încărcătura compensată de ochi care revine fiecărui butuc se repartizează pe mai multe elemente de producţie (coarde, cordiţe, cepi de rod) şi se menţine în mod obligatoriu lungimea specifică fiecărui element de rod: 2-3 ochi – cepii de rod; 4-6 ochi – cordiţe; 8-10 ochi – coarda de rod.

Sunt întâlnite şi situaţii în care este nevoie să se reducă încărcătura de ochi (aproximativ 20%), aşa cum este cazul plantaţiilor afectate puternic de secetă sau au fost bătute de grindină (în anul anterior).

SL. dr. Marinela Stroe

Material realizat in colaborare cu USAMV Bucuresti – Facultatea de Horticultura