Răspunsul ministrului Adrian Oros pentru fermierii care îi cer DEMISIA

În ultimele luni de zile, după mai multe eșecuri pe plan de proiecte și promisiuni nerespectate ale ministrului agriculturii, Adrian Oros, tot mai mulți fermieri și lideri ai sectorului agroalimentar din România i-au cerut demisia acestuia. 

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea i-a oferit șefului MADR un drept la replică, pentru a le răspunde tuturor celor care îl contestă și îi cer să-și dea demisia din fruntea ministerului. Iată declarația dată de Adrian Oros în exclusivitate pentru AGRO TV:

”Suntem o țară liberă. Fiecare are dreptul la opinie, fiecare are dreptul să spună ce dorește, fiecare judecă prin prisma lucrurilor pe care le știe. Eu mi-am asumat și critica și lucruri mai puțin plăcute atunci când am venit aici. Știam că n-o să pot să le fac pe toate câte sunt de făcut, deși mi-aș dori. Știam că n-o să pot să mulțumesc pe toată lumea. Știu că există aceste nemulțumiri între fermieri; unele sunt legate de capacitatea de finanțare privind unele programe pe care nu le-am putut finanța la nivelul la care doream. Altele sunt legate și de deranjul creat, pentru că anul trecut am tot făcut apel, am crezut și cred în continuare că se pot opri unele activități mai puțin ortodoxe legate de gestionarea fondurilor europene și de subvenții. Tot din mediul asociativ, din rândul fermierilor am avut acele informații, am încercat să le verific. Am creat multă supărare, mi-am asumat-o, asta este. Nu vrem să facem rău nimănui, dar lucrurile care nu funcționează și nu sunt corecte trebuie oprite. Eu sunt un om pozitiv, cred că dacă toți suntem bine intenționați, putem să rezolvăm multe.

Când am venit la minister, eu mi-am propus să fac lucruri bune, și cred că orice ministru, indiferent de partid, asta vrea să facă. Sigur că la noi există încă această cutumă – cu cât poți să dai bani mai mulți, ești considerat un ministru mai bun. Dar fiecare dă banii pe care îi are la dispoziție. Anul trecut am avut foarte mulți bani și tot au fost foarte multe nemulțumiri. Anul acesta am primit mai puțin cu 40% decât banii pe care i-am avut anul trecut. Încercăm să-i chivernisim și să facem cât mai multe priorități cu ei”, a spus Adrian Oros.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 COMENTARII

  1. A aparut la noi un subterfugiu de a ocoli problema si tot el sa ramana-n picioare: “Imi asum raspunderea!”. adica recunosti ca ai gresit,esti in eroare, nu te pricepi, etc, si totusi continui sa insisti in prostie, ca-ti asumi raspunderea! Cand dispar astfel de logici si stereotipuri? Un ministru nipon de transporturi a demisionat pt intrzierea cu un minut a tuturor trenurilor intr-un an, alt ministru olandez parca la fel a plecat acasa pt ca a depistat-o ca a imprumutat masina de serviciu sotului sa-i aduca un suc, deci pt vini aproape stupide dar verticalitatea si onoarea a primat indiferent de situatie; la noi, asta e o nerozie..!

  2. “Știam că n-o să pot să mulțumesc pe toată lumea” BAAAAA nu ai multumit pe nimeni !!!!!! Poate pe fermierii mari ca pe aia ii pupi unde nu trebuie ! Vrei sa ne bagi tara in groapa !!! RUSINE BAAA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole