Punguța cu doi GALbeni – rețeta pentru dezvoltarea afacerilor în mediul rural

Viața la țară are farmecul ei, dar și greutăți pe măsură. Lipsa infrastructurii a însemnat o piedică în dezvoltarea afacerilor din mediul rural, oamenii preferând să plece către oraș sau chiar în străinătate în căutarea unui trai mai bun.

În aceste condiții, cu atât mai important devine rolul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în dezvoltarea locală, care, cu bani destul de puțini, au reușit să facă în anumite zone din țară adevărate minuni, ca în povești.

Despre rolul acestor grupuri de inițiativă și despre cum poți porni o afacere în mediul rural a vorbit și Dorin Teodorescu (foto), vicepreședinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România (FNGAL), la eminsiunea „Agricultura, o șansă pentru România”, moderată de Cătălin Lența la AGRO TV.

În opinia lui Dorin Teodorescu, GAL-urile ar putea să facă mult mai mult pentru dezvoltarea rurală dacă ar avea o finanțare mai generoasă

„Noi vindem altfel cunoștințele pe care le-am acumulat. În programarea actuală noi avem 7% . Vrem mai mult, vrem 15%, vrem o sumă mai mare pentru că am demonstrat cu acești experți că putem să implementăm strategiile așa cum sunt ele făcute. Și să ne gândim bine: o strategie locală a unui GAL este relizată din nevoile teritoriului, este bazată pe o strategie locală în care se ține cont și de nevoile privatului. Vorbim de strategia locală pe care o primărie o face pentru dezvoltarea sa, dar alături de această strategie noi chemăm și implicăm și privatul, dar și organizațiile nonguvernamentale. Asta dă putere strategiei noastre! Până acum suntem la aproximativ 80% absorbție de fonduri europene. Toate lucrurile astea îmbracă într-un fel GAL-urule și arată că ele au o putere și o necesitate în zonă. Poate de multe ori se spune «da, domnule, dar dumneavoastră aveți foarte puțini bani». De acord, și asta e drept! Ni s-au dat foarte puțini bani. Dar în același timp, banii aceia puțini au ajuns acolo unde trebuie și am motivat oamenii. Am făcut o bună practică din prima sesiune, încât oamenii au văzut că, da, la noi se poate veni, se poate lua informația care trebuie, astfel încât ei să poată să scrie un proiect”, a explicat Dorin Teodorescu.

- Publicitate -

Vicepreședintele FNGAL îi sfătuiește pe tinerii din mediul rural să aibă curajul să înceapă o afacere în mediul rural, menționând că aceasta poate fi începută și cu bani puțini și că important este să ai răbdare și ambiție, să încerci să îți dezvolți afacerea pas cu pas, pe măsură ce capeți experiență.

„Eu unul am accesat un proiect pe 6.4 național («Sprijin pentru invesiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole» – n.r.). Bineînțeles, mergi la bancă, vezi dacă îți oferă bani pe proiectul respectiv pentru cofinanțare, dar, la un moment dat, mi-am dat seama când scriam proiectul respectiv că nu pot să ajung la o sumă maximă de 200.000 de euro. Am făcut un proiect de 140.000 de euro. De aceea, revin cu un sfat pentru tinerii antreprenori care acum fac primul pas, care vor să nu plece dincolo, ci vor să rămână aici în țară și vor o alternativă. Nu au bani, dar o afacere mică, cu cofinanțare de 10% la un proiect de 20.000 de euro, înseamnă un împrumut de 2.000 de euro, aproape orice bancă le oferă acel sprijin și banii de rulaj. Nu trebuie să ne aruncăm la proiecte mari. Toată lumea vrea bani mulți. Ce faci cu bani mulți dacă nu poți să implementezi, dacă nu ai un rezultat bun. O afacere se poate crește de la mic la mare. Înveți să fii manager, ți-ai creat o experiență, ai făcut o afacere care, dacă merge, îți produce bani care te ajută ca pe viitor să poți să accesezi un proiect mai mare”, a arătat Dorin Teodorescu.

El i-a îndemnat pe cei interesați să înceapă o afacere în mediul rural să se adreseze cu încredere GAL-urilor din zona lor pentru a cere sprijin și sfaturi în privința proiectelor pe care le au în vedere.

„Se simte lipsa banilor, sumele sunt foarte mici, dar aceste sume mici au fost puse în valoare astfel încât au creat ceva mare. Am reușit să creăm câteva mii de firme, start-upuri, firme de început. Oamenilor care renunțau efectiv la speranța că ar putea să facă la ei acasă, fie că sunt agricultori sau că sunt pe non-agricol, le-a crescut speranța și au rămas aici și au început să investească. Investițiile pe care ei le fac în România, în general, ne ajută în a asigura traiul și speranța de viață a omului”, a mai spus vicepreședintele FNGAL.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole