Provocările culturilor de cereale păioase în condițiile anului 2020

Recomandările specialiștilor FMC România pentru culturi profitabile

Grâul este o cultură de o importanță strategică pentru fermierii români, ocupând în fiecare an suprafețe apreciabile în țara noastră. Ultimii trei ani au adus fermierilor români producții foarte bune datorită condițiilor agro-meteorologice favorabile, investițiilor în creștere în materie de fertilizare, tratamente fitosanitare și utilaje agricole. Conform datelor oferite de către INS (Institutul Național de Statistică), media de producție pe țară a fost de 4,888 kg/ha în anul 2017 și de 4,803 kg/ha în 2018, dar în majoritatea fermelor performate, producțiile au depășit 7,500 – 8,000 kg/ha.

Sezonul agricol 2018-2019 a început foarte dificil datorită secetei prelungite din vară și toamnă, care a determinat răsărirea târzie (în multe cazuri chiar în iarnă și în primăvară) și neuniformă a culturilor de cereale păioase. Având în vedere acest fapt, fermierii s-au confruntat în primăvară cu infestări masive de buruieni, Veronica spp. în mod deosebit, dar și alte specii, motiv pentru care a fost nevoie chiar și de două erbicidări în unele cazuri, datorită valului doi de buruieni răsărite. Această situație a fost provocarea ideală pentru erbicidul OMNERA®, care la doar un an de la lansare, a fost folosit de foarte mulți fermieri pentru prima dată. Pentru faptul că a combătut eficient primul val de buruieni, iar valul doi nu a mai răsărit datorită persistenței produsului, OMNERA® a devenit astfel foarte rapid cea mai bună soluție tehnică recunoscută de fermieri. Apoi, condițiile climatice favorabile din primăvara anului 2019, dar și genetica și tehnologiile performante de protecție și nutriție a plantelor, susținute de condițiile climatice favorabile, au ajutat fermierii români să obțină producții nesperat de bune la culturile de cereale păioase, dată fiind situația lor în toamnă.

Concurența buruienilor poate aduce pierderi de până la 40% din recoltă și de asemenea poate influența foarte mult puritatea semințelor și implicit calitatea recoltei (ex. buruieni ca Polygonum Convolvulus – hrișca, Gallium Aparine – turița, Veronica arvense – șopârlița, Veronica hederifolia – doritoare, Capsela bursa pastoris – traista ciobanului, Convolvulus arvensis – volbura, Cirsium arvense – pălămida sau Matricaria spp. – mușețelul). În aceste condiții, combaterea buruienilor din culturile de cereale păioase prezintă o importanță mult mai mare decât de obicei, deoarece o mare parte din buruieni au răsărit încă din toamnă (în special Veronica spp.), iarna blandă ajutându-le să vegeteze în continuare, ajungând într-un stadiu avansat de vegetație la desprimăvărare. Acest lucru presupune erbicidarea de urgență a culturilor de cereale păioase, imediat ce condițiile din câmp o permit, astfel încat concurența buruienilor să fie eliminată cât mai rapid.

Orice întârziere a lucrării de erbicidat permite avansarea buruienilor în stadii de vegetație în care combaterea acestora se face mult mai greu, fiind necesară aplicarea erbicidelor la doze maxime, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. În acest interval de timp, buruienile consumă din resursele de hrană disponibile plantelor de cultură și inhibă dezvoltarea normală a culturii, provocând astfel pagube însemnate. În același timp, trebuie ţinut cont că majoritatea cerealelor păioase se află deja în faza de alungire a celui de-al doilea internod, când produsele hormonale nu mai sunt recomandate.

Compania FMC pune la dispoziția fermierilor o gamă completă de erbicide pentru cultura de cereale păioase, și anume: OMNERA®, Tripali®Granstar® Super, Pachetul Granstar® Super + Discovery®, Pointer Ultra®, Laren® Pro şi răspunde astfel diferitelor nevoi ale fermierilor, de la cele mai simple până la cele mai complicate.

Erbicidul OMNERA® este cel mai complex erbicid pentru cultura de cereale păioase, are o formulare lichidă modernă, dispersie în ulei (OD), bazată pe tehnologia LQM®OMNERA® este erbicid selectiv pentru toate culturile de cereale păioase şi combate cu ușurință buruienile cu frunză lată anuale și perene, inclusiv buruieni dificil de combătut, cum ar fi: pălămida, turița, volbura, veronica, samulastra de rapiță și de floarea soarelui rezistente la imazamox şi tribenuron metil.

Fereastra largă de aplicare (de la înfrățit, până la frunza stindard), doza flexibilă, între 0.5 – 1 L/HA, lipsa restricțiilor în rotația culturilor şi eficacitatea foarte bună, fac din OMNERA® un produs etalon în combaterea buruienilor cu frunză lată din culturile de cereale păioase.

 

Efectul aplicării erbicidului Omnera® asupra buruienii Veronica spp.

O problemă cu care se confruntă tot mai des fermierii români este răspândirea din ce în ce mai agresivă a buruienilor monocotiledonate din cultura de cereale păioase, provocând de asemenea pagube însemnate, afectând astfel cantitatea și calitatea producției. Dacă aceste buruieni nu sunt combătute, pagubele pot ajunge chiar și la 70% din producția de cereale păioase.

FOXTROT® 69 EW este alternativa eficientă împotriva principalelor buruieni graminee anuale: iarba vântului (Apera spica venti) şi odos (Avena spp). FOXTROT® 69 EW este absorbit prin frunze, este transferat în toate organele buruienilor și este potrivit pentru aplicarea din toamnă și primăvară. Acțiunea erbicidului este rapidă, buruienile oprindu-și creșterea în primele zile dupa aplicare, iar cloroza țesuturilor devine evidentă în 7-14 zile. FOXTROT® 69 EW are o doză flexibilă, de 0.9-1.1 L/ha și este cunoscut fermierilor ca fiind o soluție sigură pentru combaterea buruienilor graminee din cultura de cereale păioase, având cel mai bun raport calitate – preț.

Efectul aplicării erbicidului Foxtrot® (1 l/ha, la 16 zile de la aplicare)

Efectul aplicării erbicidului Foxtrot® asupra odos (Avena spp.)

Anul agricol 2019-2020 aduce în fața fermierilor alte provocări, care necesită o atenție sporită, mai ales în fazele cheie în dezvoltarea culturii. Dintre provocările specifice acestui sezon agricol putem aminti în primul rând atacurile masive din toamnă de musca cerealelor – Oscinella frit – musca suedeză. Atacul de muscă suedeză a fost identificat târziu în toamnă, iar combaterea atacului a fost limitată datorită tratamentelor intârziate.

Rezultatul poate fi un atac în primăvară, datorită larvelor de muscă ce au iernat în culturile de cereale păioase din majoritatea zonelor agricole ale țării. În acest caz, se recomandă monitorizarea parcelelor atacate în toamnă și efectuarea tratamentelor de corecție a populației de adulți în primăvară cu unul dintre insecticidele Karis® 10 CS, Laidir® 10 CS, Vantex® 60 CS sau Nexide® 60 CS pentru evitarea unui atac masiv pe culturile de primăvară, în special porumb și orzoaică.

Alături de atacul de muscă, alte provocări au fost şi atacul de gândac ghebos (Zabrus tenebrioides) în toamnă, dar și temperaturile neobișnuit de ridicate din iarnă, completate de lipsa precipitațiilor.

În ultimele 2 săptămâni, fermierii români au întâmpinat o altă problemă căreia trebuie să-i găsească rezolvare, aceasta fiind reprezentată de alternanța foarte mare de temperatură noapte – zi, dar mai ales de temperaturile negative din timpul nopții de până la -9°C și chiar -10°C în unele zone.

 

Cultură de grâu afectată de temperaturi negative

Aceste condiții climatice nefavorabile au provocat culturilor de cereale păioase o serie de arsuri fiziologice, în special la soiurile străine de grâu, care sunt mai sensibile din acest punct de vedere decât soiurile autohtone. Arsurile fiziologice se pot observa cu ușurință pe vârful frunzelor și se continuă în forma literei “V” pe marginile frunzelor, deoarece acolo se regăsesc celulele cele mai tinere și mai sensibile ale plantelor. “ATENȚIE: a nu se confunda arsurile fiziologice cu arsurile ce pot fi provocate de anumiți agenți patogeni”.

În aceste condiții de stres termic și/sau hidric, cel mai de folos produs din portofoliul FMC este biostimulatorul SEAMAXX®, care ajută plantele de cultură să se regenereze cât mai rapid după perioadele de stres și să-și întărească sistemul natural de protecție împotriva agenților externi.

SEAMAXX® conține extract natural din alge marine Ascophyllum nodosum, bogat în hormoni de creștere și alți compuși organici naturali care stimulează creșterea culturilor, fiind formulat împreună cu o serie de macro și microelemente. Prezența în formularea produsului SEAMAXX® a N, P, K și a micronutrienților menţine balanța nutritivă a plantelor, în special în momentele de creștere intensă. SEAMAXX® conține oligozaharide care au rolul de a declanșa sinteza substanțelor de apărare a plantelor împotriva atacurilor patogenilor.

De asemenea, în portofoliul FMC găsim alte două produse care măresc rezistența plantelor de cultură la temperaturile scăzute și chiar negative, iar acestea sunt fertilizanții foliari MULTIPLE® și VERTEX®.

Se recomandă amestecul fertilizanților foliari în rezervor cu erbicidele sulfonilureice granulate Granstar® Super, Tripali®, Pointer® Ultra, Laren Pro, pentru imbunătățirea eficacității.

MULTIPLE® conține cantități importante de magneziu (Mg – 84 g/L), mangan (Mn – 330 g/L), cupru (Cu – 110 g/L) și zinc (Zn – 84 g/L) sub forma unor săruri organice și anorganice solubile și creste rezistența plantelor de cultură împotriva bolilor.

VERTEX® are un conținut ridicat de azot (N – 34%), sub forma unei combinații din diferite forme ale azotului (ureic, amoniacal și nitrat), la care se adaugă microelemente (Mg, Mn și Cu) care influențează masiv metabolismul plantelor.

VERTEX® are o importanță vitală pentru creșterea intensivă a culturilor sau în condiții climatice nefavorabile și daune provocate de brumă și/sau grindină, sporind cantitatea și calitatea producției.

În afară de produsele mai sus menționate, compania FMC deține un portofoliu amplu de fungicide pentru cultura de cereale păioase, din care fac parte produsele: Ampera® (tebuconazol + procloraz), Azaka® (azoxystrobin), Impact® (flutriafol) și Riza® (tebuconazol), care pot asigura protecția culturilor împotriva complexului de boli foliare și ale spicului.

Pe lângă toate acestea, compania FMC dezvoltă un segment important de nutriție și combatere biologică inovativă, dar și programe de monitorizare a dăunătorilor și avertizare a fermierilor precum EVALIO® AgroSystems.

În România compania și-a asigurat o prezență solidă printr-o echipă profesionistă și un portofoliu de top. Reprezentanţii companiei sunt la dispoziția utilizatorilor de produse de protecție a plantelor pentru consultanță și suport tehnic în teritoriu.

Pentru orice intrebari sau detalii despre produsele FMC, vă rugăm să contactați reprezentanții companiei.

Articol realizat de Cătalin Cosmin VIZIRU – Director de Marketing FMC România și Republica Moldova.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult