La începutul sezonului de tuns oile, ciobanii încep deja să se gândească ce vor face cu lâna. Costurile de tundere abia dacă sunt amortizate de preţul de valorificare a lânii, iar crescătorii de ovine sunt fericiți dacă balanța nu iese pe minus. Pentru a tunde o oaie, ciobanii trebuie să scoată din buzunar ceva bani. La aceste cheltuieli se adaugă şi cele cu mâncarea şi ceva băutura pentru ”stiliștii” mioarelor, plus deplasarea meseriașilor la fața locului.
Centre de colectare sunt puține și achiziționează cât pot, iar crescătorii de ovine sunt nevoiţi fie să arunce lâna la gunoi, fie să o vândă la intermediari, la un preţ de nimic. Nicu Cioran, crescător de oi din tată în fiu, este mulțumit că mioarele pe care le păstorește au parte să fie tunse de profesioniști. El spune că în zona Aradului nu se poate vorbi de câștig la lână.
