Preţul lemnului a ajuns la un maxim istoric, anul acesta

Preţul lemnului, mai exact preţul resursei de lemn, se menţine în România la un nivel cu 30% – 40% mai mare faţă de tarifele aceloraşi sortimente din alte ţări europene. Efectul este dat de criza artificiala de resursă, criza creată în toamna anului trecut, pe segmentul lemnului de foc, susţine Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn, citata de Agerpees.

Preţurile lemnelor adjudecate la licitaţiile RNP, cu 250% mai mari faţa de tarifele de referinţă

În viziunea preşedintelui organizaţiei, Cătălin Tobescu, preţul lemnului de la licitaţiile principale organizate de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, pentru producţia anului 2023, a ajuns la maxime istorice, respectiv cu 250% mai mare în comparaţie cu tarifele de referinţă.

“Preţurile resursei de lemn se menţin în România la un nivel cu 30-40% mai mari faţă de preţurile aceloraşi sortimente în alte ţări europene, efect al crizei artificiale de resursă create în toamna anului trecut pe segmentul lemnului de foc, cu rezultat în preţuri de adjudecare la licitaţiile principale organizate de RNP-Romsilva pentru producţia anului 2023 la maxime istorice, cu 250% mai mari faţă de preţurile de referinţă”, susţine Tobescu.

În acelaşi context, conform indicilor producţiei industriale publicaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna februarie a acestui an, producţia în industria lemnului s-a situat la 69,2%, comparativ cu datele din februarie 2022.

Organizaţia profesională menţionează că intrarea în vigoare a Regulamentului European “Deforestation Free” şi încadrarea României la risc ridicat de provenienţă a lemnului din activităţi asociate tăierilor ilegale creează riscuri suplimentare pentru industria lemnului, “în contextul în care operatorii din industria lemnului sunt cumpărători de resursă de lemn cu documente legale deja pusă pe piaţă de către administraţia silvică şi sectorul de exploatare”.

Prolemn subliniază faptul că biomasa lemnoasă este o resursă importantă în balanţa energetică a României, datorită celor 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn de foc. “Măsuri de creştere a eficienţei energetice a utilizării resursei de lemn, de utilizare şi a altor categorii de biomasă, de prelucrare a lemnului în cascadă pot contribui la reducerea costurilor, securitatea energetică şi decarborarea sectorului de energie”, a precizat oficialul Prolemn.

Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn organizează, joi, conferinţa cu tema “Lemnul genial: potenţial verde pentru o industrie a viitorului”. În cadrul evenimentului, Adunarea Generală a organizaţiei va adopta documente de poziţie, pornind de la agenda legislativă de modificare a Codului Silvic şi de implementare a Regulamentului european “Deforestation Free”.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole