SURPRINZĂTOR! Plantele tratate cu alcool rezistă mai bine la secetă!
Seceta este o problemă care îi afectează tot mai des pe fermierii din întreaga lume, însă alcoolul pare a fi soluția salvatoare prin care plantele ar putea să devină mai rezistente la astfel de fenomene.
Un studiu publicat recent în revista Plant and Cell Physiology (Fiziologia Vegetală și Celulară) sugerează că etanolul – adică alcoolul – poate ajuta plantele să supraviețuiască, în perioadele de secetă, chiar și până la două săptămâni fără apă.
Așa cum unii oameni își petrec verile toride cu câte o băutură la sfârșitul zilei, încercând astfel să elimine căldura arzătoare și uscată, tot așa și plantelor pare că le face bine un pic de alcool.
Potrivit studiului amintit, când plantele sunt lipsite de apă, ele produc în mod natural etanol. Deși motivele pentru care se întâmplă asta sunt necunoscute, fenomenul i-a îndreptat pe cercetătorii de la Centrul RIKEN pentru Știința Resurselor Durabile din Japonia spre teoria conform căreia administrarea de alcool plantelor le poate proteja pe timp de secetă.
„Descoperirea a venit din procesul de căutare a compușilor care fac plantele rezistente la stres”, a declarat pentru CNN Motoaki Seki, autorul principal al studiului.
Descoperirile cercetătorilor japonezi nu sunt utile doar pentru grădinile lumii, ci și pentru fermele care cultivă culturi vitale precum orezul și grâul. Culturile de bază rezistente la secetă ar putea ajuta la atenuarea insecurității alimentare, o problemă care afectează multe părți ale lumii în acest moment, exacerbată de valurile de căldură, de războiul Rusiei în Ucrain, precum și de problemele privind lanțul de aprovizionare.
Potrivit concluziilor studiului, etanolul este o modalitate „utilă și simplă” de a crește producția de alimente în întreaga lume în perioadele de secetă sau de deficit de apă.
În cadrul cercetării, echipa de la Centrul RIKEN a cultivat plante de grâu și orez, udându-le în mod regulat, apoi a adăugat etanol în sol într-un grup de plante timp de trei zile. Apoi, ambele grupuri au fost lipsite de apă timp de două săptămâni, iar concluzia a fost că plantele „băute” s-au descurcat mai bine decât cele care nu au primit alcool. Aproximativ 75% dintre plantele de grâu și orez tratate cu etanol au supraviețuit după reudare, în timp ce mai puțin de 5% dintre plantele netratate au supraviețuit.
„(Aplicarea) externă a etanolului pe plante ar fi o metodă agricolă utilă, simplă și mai puțin costisitoare pentru a îmbunătăți toleranța la secetă la diferite plante”, a spus Seki, deoarece modificarea genetică a plantelor nu ar fi necesară.
Cu toate acestea, alcoolul trebuie utilizat cu moderație, deoarece „concentrația mai mare de etanol inhibă creșterea plantelor”, a atras atenția liderul echipei de cercetare. Cu alte cuvinte, nu încercați asta acasă.
Studiul a analizat, de asemenea, modul în care etanolul protejează o plantă. Folosind arabidopsis, o plantă mică folosită în mod obișnuit în experimente, cercetătorii au descoperit că atunci când specimenele tratate cu etanol erau lipsite de apă, mici deschideri de la suprafața frunzelor, numite stomi, s-au închis, reținând apă și căldură.
Seki și colegii săi au studiat expresia genei arabidopsis și au descoperit că plantele tratate cu etanol au început să se comporte ca și cum ar fi suferit de secetă, chiar înainte de a fi de fapt lipsite de apă.
Această expresie genetică le oferă plantelor un avans în pregătirea pentru o secetă, a explicat Seki, adăugând că etanolul (alcoolul) este folosit și de plante pentru a produce zaharurile necesare pentru a produce energie.
Seki a declarat că el și echipa sa vor începe în curând să testeze etanol pe plante din câmpuri reale.