Paznic de vanatoare, lovit cu parul in cap de un braconier

Un incident violent a avut loc săptămâna trecută, avându-l drept victimă pe un paznic de vânătoare. Bărbatul în vârstă de 49 de ani, paznic de vânătoare al fondului Comăneşti, a fost lovit cu un par în cap într-o zonă de pădure din apropierea cătunului Vărvata, din comuna Pârteştii de Jos. Poliţiştii de la Secţia Rurală Gura Humorului au primit un apel la 112 în jurul orei 15.30. Ilie Zdrob, în vârstă de 49 de ani, din Vatra Moldoviţei, a sesizat că se află pe drumul din zona cătunului Vărvata şi că este lovit la cap în urma unui atac în pădure, informează Monitorul de Suceava.

Bărbatul a relatat ulterior că în timp ce se afla în zona denumită ,,La Fântâna Rece”, parcela 54, a dat peste trei bărbaţi, unul dintre ei fiind cel pe care îl urmărea. Victima susţine că patrula în zonă deoarece avea informaţia că sunt mai multe persoane care au intenţia de a bracona. 

Conform declaraţiei paznicului de vânătoare, agresorul s-a apropiat de el cu un par din lemn în mână cu o lungime de circa 50 de centimetri, i-a adus ameninţări cu moartea, iar când a ajuns în apropierea sa l-a lovit cu parul în zona capului.

Paznicul de vânătoare a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, cu leziuni la cap. El a indicat că agresorul ar fi un localnic în vârstă de 49 de ani. Alţi doi bărbaţi care se aflau de faţă nu au participat la agresiune, dar nici nu au încercat să intervină pentru aplanare, le-a mai spus victima poliţiştilor. Cei doi urmau să fie audiaţi pentru a se stabili clar ce s-a întâmplat.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de ameninţare şi loviri sau alte violenţe. Cazul a fost sesizat şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, un procuror urmând a stabili dacă este vorba de ultraj, fapt destul de probabil având în vedere cum s-au petrecut lucrurile.