România, în pericol să-i fie zburate păsările din ferme prin Planul Național Strategic!

Planul Național Strategic al României era cât pe ce să fie blocat definitiv de către reprezentanții Comisiei Europene, a povestit ministrul Agriculturii, Petre Daea, la conferința de prezentare a documentului care va contura agricultura românească pentru următorii cinci ani.

„În luna septembrie, practic, s-a încheiat comunicarea cu experții de la Comisie, blocându-se efectiv Planul Național Strategic. Asta pentru că experții de la Comisie nu erau de acord cu trei elemente pe care noi le-am prezentat în Plan, de o importanță excepțională pentru țară, de o importanță excepțională pentru domeniul agriculturii. (…) Experții nu acceptau ca România să primească în continuare bani pentru bunăstare la pasăre și porc, ceea ce însemna o pierdere a unei sume importante, care se ridica la 784 de milioane de euro. A doua observație de netrecut a fost aceea că, în abordarea, în analiza tehnică de la Comisie, nu se mai justifica să mai dăm sprijin cuplat la ovine, justificându-se faptul că în România a crescut efectivul de ovine și n-ar mai fi o specie în regres. A treia observație – și al treilea blocaj – a fost legată de eco-condiționalitate, de GAEC 6 (Good Agricultural and Environmental Conditions = Bunele Condiții Agricole și de Mediu – n.r.), care presupunea obligația fiecărui fermier să păstreze, într-un interval de 30 de zile, 20% din suprafață să nu fie acoperită, iar restul de suprafață să fie acoperită cu vegetație”, a relatat ministrul Daea.

Potrivit acestuia, România a reușit să deblocheze Planul Național Strategic printr-un dialog purtat față în față cu comisarul pentru agricultură, în cadrul căruia ministrul român a adus argumente de ordin tehnic care au fost înțelese și acceptate, în cele din urmă, de către experții Comisiei Europene.

„Din acest motiv, a trebuit să merg imediat la Bruxelles – prima mea ieșire în calitate de ministru – să solicit o întâlnire cu comisarul pentru agricultură pentru a prezenta punctul nostru de vedere, în susținerea nevoii de a continua cu bunăstarea la păsări, întrucât, dacă această măsură nu putea să treacă de Comisie, ar fi însemnat să pierdem 75% din efectivul de păsări. Asta pentru că aveam obligația – văzută de specialiști, impusă în negocieri și neacceptată de justificările noastre – să trecem de la creșterea pe baterii la creșterea pe sol, ceea ce ar fi însemnat reducerea efectivului de păsări din România, ceea ce ar fi însemnat investiții imposibil de realizat într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce ar fi însemnat posibilitatea de a da banii înapoi Comisiei (…) În această situație dificilă s-a impus dialogul pe care l-am avut cu domnul comisar – talonat fiind domnia sa (sic!) de experții din structura de specialitate de la Comisie –, justificând tehnic, argumentând cu date care sunt implicațiile unei asemenea situații pe care o vedeam noi atât de păguboasă și de neacceptat pentru țară. Spre bucuria mea, (…) am putut constata că susținerea pe care am făcut-o a putut fi bine înțeleasă, motiv pentru care în următoarele zile, prin analiza făcută de către experți și de către comisarul pentru agricultură, a fost deblocată o asemenea situație, dând astfel drumul finalizării Planului Național Strategic. A fost punctul culminant, cel mai greu de trecut”, a subliniat ministrul Petre Daea.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole