Rural Invest, programul construit în urma dialogului cu fermierii români și nevoii mai de capital precum în celelalte industrii, a fost aprobat de către Guvern.
Conform declarațiilor ministrului agriculturii, programul vizează garanții de stat de 90% din valoarea creditului contractat de un fermier, rambursarea unui grant de 10% pe întreaga anvelopă financiară contractată și dobânzi preferențiale ROBOR, plus maximum 2%.
Programul urmărește așadar acordarea de garanții guvernamentale de până la 90% din valoarea finanțărilor IMM-urilor care își desfășoară producțiile în mediul rural și urban mic pentru a încuraja dezvoltarea afacerilor în aceste zone.
Fermierii au posibilitatea de a achiziționa terenuri agricole, companiile care derulează activități agricole pot achiziționa părți sociale, iar cei din industria alimentară pot folosi banii și pentru modernizare, retehnologizare și automatizare. Una din componentele esențiale o reprezintă asigurarea independenței energetice a fermelor.
Beneficiarii eligibili vor fi entități care își desfășoară activitatea de producție, sau optează
pentru desfășurarea unei activități de producție în mediul rural și urban mic, cum ar fi IMM-urile, inclusiv start-up-uri, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care își desfășoară activitatea în domeniul producției, formele de organizare a profesiilor liberale care pot desfășura activități productive, conform legii.