NOU! Regulament privind practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare agricol și alimentar

Consiliul Concurenţei a finalizat regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre companii în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, se arată într-un comunicat al instituției remis, marți, redacției AgroTV

Elaborat în vederea aplicării Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre firme în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, regulamentul stabileşte procedura de soluţionare a sesizărilor, etapele care trebuie parcurse pentru efectuarea investigaţiilor, identificarea abaterilor, precum şi modalităţile constatării şi, după caz, sancţionării practicilor comerciale neloiale.

Potrivit reprezentanților Consiliului Concurenței, regulamentul, disponibul pe site-ul instituției, aduce clarificări cu privire la semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate pentru identificarea practicilor menţionate. De asemenea, este prezentată modalitatea de colaborare dintre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, co-iniţiator al proiectului, şi Consiliul Concurenţei cu privire la practicile comerciale neloiale instrumentate.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a regulamentului urmează să parcurgă circuitul procesului decizional şi va ajunge, pentru avizare, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole