Nou anunț privind Casa Verde Fotovoltaice – Ce se întâmplă cu cei care nu prind finanțare

Casa verde fotovoltaice

Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a lansat cu mare succes vinerea trecută, în regiunea București-Ilfov. Bugetul de aproximativ 100 de milioane de lei a fost rezervat integral în doar nouă minute de la deschidere, prin înscrierea a aproape 5.000 de beneficiari.

Mâine, 24 mai 2023, programul urmează să fie lansat în regiunea Centru, pentru județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, urmând ca și celelalte regiuni să aibă parte de lansări pe parcursul următoarelor zile și săptămâni.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vine cu vești bune pentru doritorii de panouri fotovoltaice care nu apucă să prindă finanțare în această sesiune. O altă sesiune de finanțare prin programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi lansată anul acesta, sau cel târziu anul viitor.

”Dacă programul, în acest format cum l-am gândit împreună cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu, se va derula în cele mai bune condiţii iar lucrurile vor merge, cu siguranţă AFM va continua acestă finanţare.

Cu siguranţă, dacă nu până la sfârşitul anului, anul viitor vom redeschide o axă de finanţare din nou, pe acelaşi mecanism, pentru crearea de noi capacităţi de producţie la nivel de persoane fizice”, a transmis președintele AFM, Laurențiu Neculaescu, într-un interviu la DC News.

Views: 1

17 răspunsuri

  1. Buna ziua va mulțumesc mult pentru ,,vestea buna,, dlor in trei minute sa epuizat finanțarea pentru județul Mureș, acuma că între eu c am ce viteza ar trebui sa am eu la 58 de ani de a incarca date ….sa fim serioși daca nici un it st nu a reușit ce ne facem noi din generația va treia, că rog sa găsiți o alta metoda de a depune sau trimite documentația daca tot vreți să faceți un bine daca nu se poate vs dorim toate cele bune eu incerc să părăsesc tara…

  2. La 10 : 03, nu mai erau fonduri 😀😀😀!!! Cât de rapid trebuie să fi? Vrăjeală de doi bani! Mai pun și 3 zile termen de înscriere pe regiune!

    1. Doamne ce program, nu știu dacă să mă mai duc sa scot acte pentru a mă înscrie pentru că aș intra in aceasta hora a bătăii de joc in care voi accepta sa o iau în bot degeaba. O fi vreun program AFM in interesul țării și al cetățenilor sau doar așa în bătaie de joc. Eu mă gândesc cum sa iau curentul în județele celelalte și în celelalte orașe că sa am eu timp sa prind finanțare și să angajez un bun it-ist cu digiprestatie și un calculator cu AMD ultimul tip să am viteza buna.

  3. Programul este foarte prost gândit.
    Suma de cofinanțare e prea mica.
    Ar trebui scăzută suma finanțată la 10.000 lei, și restul sa fie cofinanțare. Astfel se dublează proiectele instalate.

    1. Daca l ar scadea la jumatate cine ar mai aplica pt fondurile alea? Eu cunosc o firma care monteaza de la a-z panouri fotovoltaice cu aprox 1k euro. La un calcul simplist 3kw = 3k euro adica aprox 15.000 lei. Iar daca faci prin firme acreditate un kw =1.600 euro aprox. Aici jucatorii mari isi fac treaba si ceilalti cum a zis un domn mai sus,, o iau in bot,,.

  4. Ne-at prostit și de data asta. Nu se poate sa ne închideți ușa în nas în 3 minute. Ne puneți pe drumuri sa scoatem acte degeaba. Acesta nu este un program pentru toți numai pentru unii.Dezamagire totala.

  5. De asta mi-a fost frica, de bătaia asta de joc. Tipic romanesc. Eu zic că trebuia să pună cate o săptămână pentru fiecare județ. Și cum au făcut de l-au conceput și pe regiuni, și dacă îl făcea pentru toată țara tot în 3 minute se epuizau fondurile. Eu cred că nici nu au fonduri.

  6. Gunoaie penale cei din minister și cei ce au gândit acest program !
    Niște javre ordinare !
    Nu dau 2 bani.pe ei !
    Dar sa revin la programu casa verde pentru ca ma luat valul cu incompetenții din minister…
    După părerea mea peste 40-50% din solicitanți pica și din acest motiv as mai fi lăsat încă o parte din solicitanți sa între pe lista de rezerve și sa ocupe locurile eliberate de cei ce nu îndeplinesc criteriile dar au aplicat în termen.

  7. Pentru ce sunt anuntate 3 zile pentru inscriere cand tu blochezi inscrierea in 5 minute? Lasati platforma functionala sa se poata inscrie toata lumea..voi oricum faceti selectia cu abra-cadabra. Nesimtiti ordinari!

  8. Da a fost o bătaie de joc ptr 90%dintre participanți Noi nu suntem ateiste și nici aceia cinstit nu puteau sa se anscrie an 3 minute. Nu suntem atât de prosti cum credeți voi.

  9. Vă recomand să le instalați pe cont propriu.Nu se câștigă nimic.Banii de la AFM sunt câștigați de instalatori..

  10. Mai fraților, nu mai stați pe gânduri, dați în judecată și veți câștiga mai mult !
    Incercati sa vă gândiți la ce vă sugerez aici și luați decizia.

  11. Am încercat și eu astăzi sa accesez, ca persoana fizica
    Este imposibil, pentru un om simplu. fara cunostinte vaste in IT ca în mai puțin de 5 min sa treci toti pasii pentru înscriere.
    Ceva nu este în regulă
    Am dubii în ce privește corectitudinea

  12. Eu va propun sa găsiți alte criterii de înscriere, spre exemplu: înălțimea,greutatea,culoarea ochilor,lungimea parului etc,ca tot sunt mai bune decât cel actual.
    SA AUZIM NUMAI DE BINE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  ARTICOLE RECENTE   

PUBLICITATE

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture