Cu toții știm de legea care prevede interzicerea vânzărilor terenurilor agricole românești către cetățenii străini. Principala prevedere din acest proiect este stabilirea interdicției către cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România.
Modificarea legislației își propune să vină în sprijinul fermierilor și tinerilor care vor să înceapă afaceri în agricultură, iar reprezentanții Clubului Fermierilor Români sunt de părere că era nevoie de o astfel de lege însă există și câteva obiecții venite din partea acestora.
Invitat în emisiunea ”Agricultura la Raport”, alături de alți oaspeți importanți, Nicușor Șerban, președintele Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă a declarat că din punctul său de vedere, dar și al asociației, această lege era necesară.
”Poziția noastră, a Clubului, este că e necesară o lege care să nu interzică cuiva să vândă sau să cumpere terenuri, pentru că aici ne lovim de niște lucruri care înseamnă interzicerea unor drepturi. Dar, a gândi o lege care să protejeze terenul astfel încât acel teren să producă hrană pentru poporul român, este o lege necesară.
Problema cumpărării terenurilor de-a lungul ultimilor treizeci de ani, nu s-a pus sub semnul că fermierii români au fost limitați în a cumpăra terenuri. Fermierii români au fost indirect limitați prin condițiile extrem de diferite prin care aveau acces la bani pentru achiziționarea acestor terenuri. Cei care au venit din afară să cumpere terenuri în România, au avut acces la niște surse de finanțare extrem de facile și pe o perioadă extrem de mare. Lucru pe care fermierii români nu l-au avut.”, a declarat pentru Agro TV Nicușor Șerban.
În sprijinul celor spuse de șeful Clubului Fermierilor, Nicolae Apopi. Vicepreședintele asociației a făcut câteva afirmații din punctul său de vedere, al unui fermieri cu ștate vechi.
”Cel mai important factor este capitalul. Cu toate că încercăm să îngreunăm procedeul de achiziție a terenurilor agricole de către alți cetățeni, dacă au capital suficient, la înțelegerea cu proprietarul, îi oferă un preț competitiv pe care noi poate nu îl putem oferii, tocmai pentru că încărcătura față de o bancă este foarte mare.”, a adăugat Nicolae Apopi.
Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, a concluzionat spunând că „această lege vine ca să sprijine procesul de profesionalizare. Cum se poate face această profesionalizare a agriculturii? Punând condiții care să restrângă cât mai mult la cei care se pricep să facă agricultură și sunt dedicați și au vocație pentru acestă activitate.”
Un răspuns
Adica sa cumparati numai voi care aveti ferme mari.Ailalti nu pot sa cumpere ca nu vreti voi.Dupa ce ce ati avut intelegere din partea celor care va arendat pamantul sa-l munciti numai in folosul vostru , acum nu vreti sa cumpere si altii pamant, numai voi.!Nu se poate asa discriminare!Daca Mugurel crediteaza si el tinerii sa faca ferme ,este ideal.Dar Mugurel este de dreapta se gandeste numai la el.Restul sa se descurce!
Ia sa-l auzim noi pe Mugurel ca acorda imprumuturi pe o perioada de 20 de ani celor cu varsta pana in 40 de ani sa investteasca uin agricultura si sa garanteze cu ce a cumparat ?De ce nu va zbateti ca aveti credibilitate.AVETI COPII CARE POT ACCESA CREDITE!SUCCES!