Moș Crăciun, cu microbuzul electric în satele din Buzău! Care sunt destinațiile

Moș Crăciun

Moș Crăciun a pornit încă de luni, 22 decembrie, către elevii din mai multe localități izolate ori comune aflate în zonele montane ale județului Buzău.

De data aceasta, darul lui Moș Crăciun este unul mai special: 20 de microbuze electrice, adică ultimul lot de vehicule achiziționate din fonduri europene de Consiliului Județean Buzău, pentru modernizarea transportului școlar în 61 din cele 82 de comune ale județului.

Ultimele microbuze au ajuns duminică la sediul Consiliului Județean, iar astăzi au fost predate oficial primarilor și șoferilor care le vor avea în administrare. Vehiculele vor asigura transportul elevilor din zonele montane și din localități izolate ale județului, precum Buda, Tisău, Vintilă Vodă, Gura Teghii, Sărulești, Viperești, Lopătari, Măgura, Bisoca, Beceni, Calvini, Chiojdu, Scorțoasa, Cislău, Mânzălești, Siriu, Cătina, Bozioru, Chiliile și Cănești.

Șoferii care vor utiliza microbuzele au fost primii care le-au testat și spun că acestea erau așteptate de ani buni, în condițiile în care transportul elevilor se realiza, în multe comune, cu mijloace vechi și uzate.

Noile microbuze electrice vor contribui atât la creșterea siguranței elevilor, cât și la reducerea poluării. Vehiculele sunt de tip Ford E-Transit, au o capacitate de 16+1 locuri și o autonomie de până la 350 de kilometri.

Fiecare microbuz a costat aproximativ 202.000 de euro, achiziția fiind realizată prin proiectul „Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din zone rurale montane izolate ale județului Buzău”, derulat prin ADR Sud-Est.

Picture of Marilena Dinu
Marilena Dinu

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.