Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a ținut un discurs în fața fermierilor aflați la târgul Agromalim, organizat la Arad, în care a vorbit despre câteva acte normative extrem de importante pentru fermieri, aprobate recent de Guvern.
Șeful MADR i-a asigurat pe fermieri că nu va exista nicio întârziere la plata subvențiilor anul acesta, astfel că agricultorii vor primi banii la timp pentru a efectua lucrările în teren.
”Am adus în Guvern trei acte normative foarte importante. Primul care a trecut de aprobarea premierului a fost acela de a da subvenția la motorină. Nu există niciun fel de întârziere și nu va exista, legat de acordarea sprijinului cuvenit fermierilor. Acesta este principalul ajutor și sprijinul pe care trebuie să îl dăm fermierilor din țară. Lucrările agricole se fac atunci când natura îți impune și când decizia fermierului este validă. Săptămâna viitoare va veni subvenția pe motorină.
Al doilea lucru important a fost subvenția pentru energie electrică pentru sistemele de irigații. Sigur că unii sunteți legați la sistemele de irigații, alții nu, dar este un efort extrem de important al țării, să dai apa gratuită să irige culturile. Este un efort pe care trebuie să îl apreciem și să-l valorificăm.
Al treilea act normativ care a primit aprobarea primului ministru a fost armonizarea celor legi pentru zona montană, pentru stâne, pentru procesare, pentru procesarea fructelor de pădure. De trei ani de zile aceste acte nu au găsit drumul spre aprobare. Iată că le aveți acum și trebuie să vă folosiți de ele”, a precizat Petre Daea.