Fermierii care vor să acceseze fonduri europene pentru investiții în infrastructura secundară de irigații vor avea la dispoziție un buget de 400 de milioane de euro în perioada 2023-2027. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, în urma unei runde de consultări privind noul Plan Național Strategic (PNS).
”Alături de secretarul de stat Marius Mihai Micu și conducerea AM PNDR am avut o nouă reuniune în care am abordat următoarele subiecte: modernizarea infrastructurii secundare de irigații, instalarea tinerilor fermieri, înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol, respectiv pomicol.
Astfel, am precizat că în perioada 2014 – 2020, măsura 4.3 – componenta infrastructura de irigații a avut o alocare de 441 milioane euro. Au fost contractate 429 proiecte, în valoare de 421 milioane euro. Au fost finanțate investiții, atât în modernizarea infrastructurii secundare, în clădirile aferente stațiilor de pompare, repompare sau sub presiune, racordare la utilități, inclusiv construcția și modernizarea ale bazinelor de colectare și stocare a apei pentru irigații.
Pentru 2023-2027, bugetul propus este de 400 milioane euro”, a precizat ministrul Adrian Oros.
În plus, ministrul a mai precizat că sprijinul pentru tinerii fermieri va continua atât din Pilonul I, cât și din Pilonul II.
”Între 2014-2021, au fost 8 sesiuni de depunere proiecte aferente submăsurii 6.1. Au fost contractate 10.000 de proiecte în valoare de 450 milioane euro. În sesiunea lansată în 2021 au fost depuse 4000 de proiecte. Alocarea pentru perioada 2023-2027 este de 250 milioane euro și include suma de 199 milioane euro, din transfer FEGA Pilonul I către FEADR Pilonul II”, a mai spus Oros.
Consultările pentru elaborarea Planului Național Strategic se desfășoară pe baza unui calendar prestabilit pe tot parcursul lunii noiembrie 2021, cu 160 de organizații ale fermierilor.