Ministrul agriculturii, Florin Barbu, se află luni, 20 noiembrie 2023, la Bruxelles, pentru a participa la Consiliul Agricultură și Pescuit (AgriFish).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) remis redacției AgroTV, pe ordinea de zi a reuniunii se vor regăsi teme importante pentru sectorul agricol din România, cum ar fi: posibilitățile de pescuit pentru 2024, aprobarea unor concluzii privind viziunea pe termen lung pentru zonele rurale ale UE până în 2040, situația actuală a propunerii de regulament privind noile tehnici genomice (NGT), silvicultura.
Astfel, Consiliul va desfășura un schimb de opinii pe baza prezentării de către Comisia Europeană a propunerilor sale privind stabilirea posibilităților de pescuit în Oceanul Atlantic și în Marea Nordului, precum și în Marea Mediterană și în Marea Neagră.
De asemenea, în cadrul unei sesiuni publice, ministrul Barbu și omologii săi din statele membre vor încerca să aprobe concluzii privind viziunea pe termen lung pentru zonele rurale ale UE.
Președinția spaniolă va furniza informații cu privire la stadiul lucrărilor în desfășurare referitoare la propunerea de regulament privind plantele obținute prin anumite tehnici genomice noi și produsele destinate alimentației umane sau animale. La acest punct, se așteaptă ca delegația croată să transmită, de asemenea, informații pe această temă.
În cursul unei sesiuni publice, Comisia Europeană va informa miniștrii cu privire la punerea în aplicare a Strategiei UE pentru păduri pentru 2030, delegația austriacă va transmite informații referitoare la grupul „Pentru pădure”, iar delegația germană va comunica oficialilor europeni măsurile de sprijin pentru țările partenere în ceea ce privește defrișările.
Tot în sesiune publică, delegația italiană va transmite Consiliului informații cu privire la rolul fermierilor în asigurarea durabilității zonelor rurale, iar delegația franceză va expune o informare cu privire la o aplicare parțială a GAEC 8 pentru 2024, se mai arată în comunicatul MADR.
Bla bla bla..sa fi. Serioși, nu avem speranțe că poporul va câștiga ceva , sinecuriștii da!