6 august 2021 - 03:20

Ministrul Agriculturii nu crede în supraproducție, după ce tone de castraveți au ajuns la gunoi

Mulţi legumicultori și-au aruncat o parte din producția de castraveți la gunoi, susținând că nu au piaţă de desfacere iar preţul a scăzut foarte mult. Informația a ajuns și la ministrul Agriculturii, Adrian Oros, care susține că nu există o supraproducţie la castraveţi care să fi condus la scăderea preţurilor, potrivit Agerpres.

Prezent într-o vizită în judeţul Arad, ministrul a fost întrebat ce se poate face pentru a fi ajutaţi producătorii de castraveţi, el arătând că există deja programe prin care sunt finanţaţi legumicultorii.

“Nu ştiu ce se va întâmpla cu producția de castraveţi. Ministerul Agriculturii face programe la începutul anului, gândite împreună cu fiecare mediu, fiecare asociaţie în parte, iar apoi pe perioada derulării programului aceste lucruri nu se pot schimba. Preţul, sigur, este reglat şi de piaţă, de contractele pe care le-au făcut înainte. Sunt ani în care producţiile de castraveți sunt prea mici, sunt ani în care nu se fac contracte dinainte, iar cei care comercializează nu îşi respectă contractele, nu cred că a fost o supraproducţie atât de mare încât doar acesta să fie motivul scăderii preţurilor”, a declarat Adrian Oros, în cadrul unei vizite de lucru în județul Arad.

Ministrul Agriculturii a fost întrebat dacă instituția pe care o conduce are în vedere o campanie de susţinere a produselor româneşti, în condiţiile importurilor masive de alimente. În context, Adrian Oros susține că va susține producătorii locali. “Am făcut acest lucru şi când nu eram ministru al Agriculturii şi o să îl fac şi după ce nu o să mai fiu ministru al Agriculturii. Dar aici soluţia promovării produselor româneşti şi susţinerii fermierilor români trebuie să vină din mai multe părţi. Cel mai mare rol în susţinerea produselor româneşti îl are cumpărătorul: fiecare dintre noi trebuie să căutăm să cumpărăm produse româneşti, trebuie să ne învăţăm copiii, şi în familie şi la şcoală, că produsele româneşti sunt cele mai bune. Acest lucru se face peste tot în Europa”, a spus ministrul Agriculturii.

De asemenea, statul trebuie să aibă în vedere şi practicile comerciale neloiale și relaţia contractuală între micul producător şi procesator. În același timp, agricultorii trebuie să aibă o producţie predictibilă din punct de vedere cantitativ și calitativ, astfel încât să poată semna contracte pe un anumit termen, a mai declarat Adrian Oros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.