MINISTRUL AGRICULTURII , PREZENT LA DESCHIDEREA ANULUI ACADEMIC DIN CEA MAI BUNĂ UNIVERSITATE AGRICOLĂ DIN PROVINCIE

Noul an universitar debutează la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, luni, 18 septembrie 2017, deschiderea oficială fiind organizată în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității, începând cu ora 11:00. 
La evenimentul care marchează începutul anului academic la cea mai importantă universitate de profil din provincie, vor fi prezenți Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, Directorul Direcției generale de Învățământ Superior din cadrul Ministerului Educației Naționale, prof. dr. Ioan Groza, Vicepreședinții ASAS – Valeriu Tabără și Mihai Nicolescu, oficialități locale, Primarul Iașului, Mihai Chirica, Prefectul, Marian Șerbescu, Rectorul USAMV Iași, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, Președintele Senatului, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, membrii Senatului și ai Consiliului de Administrație ai Universității, Rectorii Universităților publice din Iași, Inspectorul General al ISJ Iași, directori ai unităților deconcentrate din Iaşi, directori de Stațiuni agricole din Regiunea NE, directori ai unor importante companii agricole partenere, alături de cadre didactice și studenți.
Universitatea de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară din Iaşi promovează şi are ca obiectiv major și în anul universitar 2017-2018, “Excelenţa şi Calitatea” în formarea şi perfecționarea noii generații, precum şi în formarea continuă a forței de muncă din arealul nostru de competentă.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole