Mii de păsări vândute cu certificate de sănătate false dintr-o fermă declarată focar de gripă aviară!

păsări

Fals intelectual, complicitate la fals intelectual, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătura privată, toate în formă continuată, sunt faptele care ar fi fost comise în activitatea unei ferme de păsări, potrivit polițiștilor din Giurgiu, care efectuează, joi dimineaţă, nouă percheziţii domiciliare, în judeţele Giurgiu, Ilfov şi în Bucureşti, la mai multe persoane fizice şi juridice, transmite News.ro.

Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu instrumentează un dosar în care există suspiciunea că zeci de certificate de sănătate pentru mii de păsări care au fost vândute dintr-o fermă au fost completate cu date nereale cu o săptămână înainte ca la fermă să fie declarat focar de gripă aviară. Surse judiciare au declarant, însă, pentru News.ro că nu s-a stabilit cu exactitate dacă din fermă au fost vândute găini bolnave.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, dosarul a pornit de la o plângere formulată de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Giurgiu, cu privire la existenţa unor neconcordanţe privind documentele de achiziţie şi de vânzare a unor păsări de la o exploataţie de creştere a găinilor de ouă pentru consum administrată de o societate comercială din judeţul Giurgiu.

Reprezentanţii DSVSA Giurgiu au mai sesizat şi unele neconcordanţe între datele înscrise în documentele care au fost prezentate la centrul de ambalare a ouălor aparţinând societăţii comerciale în cauză, precum şi în documentele cu care acestea au fost comercializate către o societate comercială din municipiul Bucureşti şi, ulterior, altor societăţi comerciale din ţară.

„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, la data de 18 martie a.c., la punctul de lucru al societăţii în cauză, a fost declarată influenţă aviară. Anterior declarării focarului, un medic veterinar din cadrul DSVSA Giurgiu, cu care societatea avea încheiat contract pentru prestarea serviciilor veterinare, în perioada 3-10 martie a.c., ar fi întocmit în mod fals şi fără respectarea prevederilor legale, 20 de certificate de sănătate, pentru comercializarea a 7.690 de păsări vii, provenite din exploataţia din judeţul Giurgiu şi ar fi atestat, în mod necorespunzător, că acestea ar fi fost comercializate către diferite persoane din judeţ, la preţul de 1 leu pe bucată. Totodată, funcţionarul economic din cadrul societăţii ar fi ajutat medicul veterinar să falsifice, prin completarea celor 20 de certificate de sănătate cu date nereale”, transmite IPJ Giurgiu.

Există, de asemenea, suspiciuni că reprezentanţii fermei ar fi falsificat şi avizele de însoţire a mărfii, consemnând faptul că păsările ar fi fost comercializate către diferite persoane din judeţul Giurgiu.

La sediul IPJ Giurgiu, vor fi conduse cinci persoane, în vederea audierii.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture