Magie cu Moș Crăciun, în jurul focului

Crăciun

Cea mai importantă sărbătoare a iernii, Nașterea Domnului, sau Crăciunul, aduce cu ea un obicei foarte îndrăgit și așteptat de către toti copiii: colindul.

În județul Dâmbovița tradiția se pastrează cu sfințenie. An de an, copii, părinți și bunici, deoportivă, ies pe ulițele satului la colindat.Magie cu Moș Crăciun, în jurul focului Evenimente Craciun

Un eveniment aparte a fost seara trecută într-un cartier nou al Municipiului Târgoviște, acolo unde, datorită unui preot inimos, colindul a devenit cu mult mai plăcut și mai atrăgător decât în alți ani.Magie cu Moș Crăciun, în jurul focului Evenimente Craciun

Moș Crăciun a venit cu trăsura trasă de cai și a poposit în fața bisericii, unde a împărțit daruri celor mici. La rândul lor, copiii l-au răsplătit cu poezii și colinde, specifice aceste perioade. Seara s-a încheiat cu un foc impunător în jurul căruia s-au adunat, cu mic, cu mare, toți participanții.

„Este ceva unic. Un eveniment cum nu mai există altul. Suntem aici cu copiii și trăim emoțiile pe care le trăiam în anii când și noi eram ca ei și mergeam la colidat”, a declarat un tătic, emoționatMagie cu Moș Crăciun, în jurul focului Evenimente Craciun

„Am venit din Belgia special pentru acest eveniment. Nu vrem să se piardă tradiția. Vrem să se colinde în continuare așa cum o făceam și noi cu ceva ani în urmă. O să venim în fiecare an. Nicăieri nu sunt obiceiuri și tradiții ca la noi. Nu vrem să se piardă”, au spus, aproape în cor, membrii unei familii încântate de cele petrecute la evenimentul de sâmbătă seară.

„Foarte frumos. Am avut perioade când vă spun sincer că am crezut că o să dispară astfel de momente. Acum cred că aceste obiceiuri și tradiții sunt veșnice. Am asistat cu emoție și la colindele interpretate de cei mici. Este o seară magică”, a declarat pentru AgroTV un alt târgoviștean.

Picture of Corvin Dumitrică
Corvin Dumitrică

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.