MADR confirmă negocierile pentru gestionarea mutuală a secetei, grindinei sau înghețului

Conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că a demarat discuțiile cu marile organizații de fermieri pentru a pune bazele și în România a unui sistem de gestionare a riscurilor naturale de tipul secetei, grindinei sau îngheţului.

Potrivit precizărilor șefului MADR, Adrian-Nechita Oros, de vineri, 30 aprilie 2021, de la Zlatna, singurele măsuri realiste pe termen lung pentru toţi fermierii ale căror culturi sunt afectate de vremea nefavorabilă sunt un sistem de asigurare sustenabil şi fondurile mutuale.

Prezent la inaugurarea unei hale agroalimentare, Oros a fost întrebat de un ziarist dacă instituția pe care o păstorește are în vedere aprobarea unor măsuri pe termen scurt de susținere a producătorilor afectaţi de vremea nefavorabilă.

„Singurele măsuri realiste, pe care le-am discutat cu asociaţiile de fermieri, pe termen lung sunt un sistem de asigurare sustenabil, în care să participe toţi, şi fondurile mutuale, aşa cum există în toată lumea şi în toată Europa.

Noi am început discuţiile cu asociaţiile mari de fermieri pentru a constitui şi în România un sistem de gestionare a acestor riscuri naturale, fie secetă, fie grindină, fie îngheţ, pentru că asta este singura soluţie realistă şi care funcţionează peste tot în Europa”, a precizat Oros.

Schimbările climatice au un impact sever asupra agriculturii

Valurile de caniculă, lipsa precipitațiilor din ultimii ani, precum și extremele meteorologice tot mai frecvente confirmă faptul că schimbările climatice au un impact sever asupra agriculturii.

În anul agricol 2019 – 2020, seceta pedologică extremă a făcut ravagii asupra culturilor în mai multe zone ale României, afectând circa 2,2 milioane de hectare de teren arabil, ceea ce reprezintă aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, precum și o treime din portofoliul asigurat pe acest risc.

Cel mai mare deficit de precipitații s-a înregistrat în zona de sud-est a țării, Moldova și Dobrogea, iar cele mai afectate culturi au fost cele de primăvară, porumb și floarea soarelui, însă au fost afectate și culturile de toamnă. Nevoia fermierilor pentru asigurare din aceste zone ale țării este din ce în ce mai mare.

În 2019, conform informațiilor consolidate din piață, s-au asigurat aproximativ 2.300.000 hectare de culturi agricole.

În contextul în care România are aproximativ opt milioane de hectare de teren exploatate, o provocare principală pentru un broker de asigurare rămâne instruirea fermierilor cu privire la soluțiile de protecție împotriva efectelor negative ale schimbărilor climatice (inclusiv de tipul secetei, grindinei sau înghețului), boli ale animalelor, ale culturilor sau incidentelor de mediu.

Prin cunoașterea produselor oferite de companiile de asigurare și a instrumentelor puse la dispoziție de către stat, cu ajutorul unui broker, fermierii își vor putea face propria analiză a riscurilor și vor putea decide mai informat cu privire la asigurarea culturilor și bunurilor, contribuind la dezvoltarea responsabilă a comunității agricole.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole