MADR: Combaterea grindinei NU provoaca seceta. EXPLICATII

Activitatea de combatere a căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă nu se desfășoară la voia întâmplării și nu provoacă secetă, ba chiar contribuie la uniformizarea masei de apă din nor și la căderea ploii pe o suprafață mai mare, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Organul central informează că activitățile de combatere a căderilor de grindină nu afectează balanța generală de apă din nor, nu au impact semnificativ asupra dinamicii sistemului noros, nu schimbă direcția acestuia și nu produc secetă ci, dimpotrivă, asigură creșterea și uniformizarea precipitații

MADR a venit cu mai multe explicații în urma afirmațiilor Ligii Asociațiilor de Producători Agricoli din România (LAPAR) potrivit cărora utilizarea Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor în forma actuală provoacă secetă.

  • Conform datelor înregistrate și monitorizate de autoritățile naționale – dar și de Agenția Europeană de Mediu, Organizația Mondială de Meteorologie, s.a., România se află în zona cu risc climatic moderat și capacitate redusă de adaptare, fiind extrem de vulnerabilă la efectele schimbărilor climatice. Din analizele și prognozele Agenției Europene de Mediu, reiese că schimbările climatice observabile acum se vor agrava în viitor, în ciuda eforturilor globale de reducere a emisiilor de carbon.
  • Vremea extremă și evenimentele legate de climă care duc la pericole precum inundațiile și secetele vor deveni mai frecvente și mai intense în multe regiuni. Modificarea temporară și pe arii restrânse a parametrilor meteoclimatici prin intervenții active în atmosferă în scopul combaterii fenomenelor meteorologice periculoase se realizează prin intermediul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP), care a devenit funcțional în România începând cu anul 2000, ca urmare a necesității adoptării unor măsuri de combatere a căderilor de grindină.
  • Scopul SNACP este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere etc.), precum și al comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.
  • Activitatea de combatere a căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă se desfășoară cu asistența tehnică a Proiectantului General. Din componența Proiectantului General fac parte: Administrația Naționala de Meteorologie (ANM), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru pedologie, agrochimie și protecția mediului (ICPA) București, Universitatea din Craiova, ROMARM-Electromecanica Ploiești, din subordinea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
  • Prin intervenții active în atmosferă, în norii cu risc major de grindină se trimit vectori purtători de iodură de argint care, prin reacție, produc nuclee de condensare artificială. Această modificare determină un proces de precipitare rapidă a vaporilor de apă din nor și scade semnificativ posibilitatea producerii de grindină. Totodată, masa de apă din nor se uniformizează și cade, sub formă de ploaie, pe o suprafață mai mare. Combaterea căderilor de grindină folosind iodura de argint ca agent de însămânțare a norilor este o tehnologie folosită cu succes în multe alte țări, nefiind asociată în nici un caz cu apariția secetei.
  • Operatorul licențiat al UPCCG Prahova, respectiv SC Electromecanica SA, intervine doar atunci când condițiile meteorologice din zona protejată prezintă potențial major de grindină (conform informațiilor meteo nowcasting).
  • Evaluarea pericolului de grindină a celulelor convective se face riguros, în mod științific, după mai mulți parametri de radiolocație furnizați de rețeaua de radare. Fiecare lansare a rachetelor antigrindină se execută numai la ordinul dat din Punctul de Comandă de la Ploiești, iar operatorii din Punctele de Lansare nu execută nici o intervenție activă în atmosferă fără ordin clar transmis din punctul de comandă privind azimutul, elevația și numărul de rachete lansate.
  • Având în vedere faptul că personalul decizional din Punctele de Comandă are o înaltă expertiză tehnică și că stabilirea momentului și direcției de lansare a rachetelor sunt atent monitorizate, este puțin probabilă apariția unor decizii incorecte în procesul de intervenții active în atmosferă.

Pentru intervențiile din cadrul UPCCG Prahova există documentele operative și parametrii de radiolocație care au stat la baza luării deciziei de lansare și a numărului de rachete utilizat.

În urma analizelor efectuate și a monitorizării din timpul derulării sezonului, s-a constatat ca lansările rachetelor antigrindină au fost justificate, iar numărul acestora a fost stabilit corect, după procedura de lucru existentă.

SNACP este operațional doar în perioada 15 aprilie- 15 octombrie și nu influențează în nici un fel regimul pluviometric din restul anului. În zona Prahova, protejată de infrastructura SNACP, în perioada 1 oct 2019 -31 martie 2020, s-au înregistrat precipitații de 164 l/ mp, iar în perioada 1 apr-8 iulie 2020, după intrarea în stare de operativitate a unității, cantitatea de precipitații a ajuns la 233 l/mp. Ca și în anii anteriori, sezonul actual de combatere a căderilor de grindină se dovedește a fi de dificultate medie spre mare, înregistrând deja situații excepționale de combatere a unor celule convective care au produs căderi de grindină și pagube în special în zonele din afara ariei de protecție.

În zona protejată de UPCCG Prahova, nu s-au înregistrat pagube semnificative cauzate de căderile de grindină, deși evoluția din ultimii ani a intervențiilor active în atmosferă pune în evidență intensificarea fenomenelor meteorologice periculoase în această zonă:

Sursa: MADR

Activitățile de combatere a căderilor de grindină nu afectează balanța generală de apă din nor, nu au impact semnificativ asupra dinamicii sistemului noros (inclusiv schimbarea direcției acestuia) și nu produc secetă ci, dimpotrivă, asigură creșterea și uniformizarea precipitațiilor la nivel local, numai în aria de combatere și cea adiacentă acesteia.

Sisteme similare de combatere a căderilor de grindină prin utilizarea generatoarelor terestre, a rachetelor antigrindină și a aviației funcționează de câteva decenii în statele europene. În țările învecinate sau cu organizare administrativă similară României, managementul acestor sisteme se realizează centralizat la nivel național, fiind coordonat în mod unitar.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole